WHY I AM

Maria Ali

Director Financiar
“Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” – Nelson Mandela

Biografie

Sunt o persoană deschisă, comunicativă, plină de energie și optimism, având o atitudine pozitivă în tot ceea ce fac. Țin foarte mult la sinceritate și integritate, acestea fiind esențiale pentru mine în stabilirea relațiilor personale și profesionale. Îmi place să învăț, să descopăr lucruri noi, căutând în permanență provocări și oportunități.

Am o experiență profesională în domeniul financiar-contabil și administrativ de peste 15 ani în cadrul unor companii multinaționale, din care peste 10 ani în poziții de conducere în sfera serviciilor medicale private. Am contribuit cu succes la deschiderea a două spitale private și a mai multor clinici medicale ambulatorii, atât în București, cât și în țară.

Sunt o fire calculată și atentă la detalii, tocmai de aceea am ales să urmez cursurile unei facultati de profil din cadrul ASE București. După absolvire, am continuat aprofundarea acestei specializări devenind expert contabil, iar pentru îmbunătățirea abilităților de leadership și management am urmat cursul de “Excelență în Management” organizat de Exec-Edu Academy.

În anul 2016, am decis să încep un an sabatic pentru a-mi reevalua valorile și prioritățile personale, alocându-mi timp pentru dezvoltare personală și punerea în practică a pasiunilor. Am participat la diverse workshop-uri tematice, am absolvit un curs de programare neurolingvistica desfășurat pe o perioada de 6 luni, am călătorit foarte mult, cunoscând oameni, culturi și civilizații noi, mi-am depășit propriile limite, reușind să termin primul semimaraton din viața mea. Începand cu anul 2018, am inceput sa ajut copiii din centre de plasament in ceea ce priveste educatia lor, in cadrul creat de organizatia “Ajungem Mari” din Romania.

Educație

  • Curs de “Excelență în Management” din cadrul Exec-Edu Academy
  • Curs de Programare Neuro-Lingvistică Practitioner Level
  • Expert Contabil, Membru CECCAR Bucuresti
  • Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, din cadrul ASE București