Suntem prezenți pe social media:
TikTok

Echipa noastră

Vă invităm să cunoașteți întreaga echipă care face ca lucrurile să se întâmple într-o manieră frumoasă și echilibrată

Ana Dragomir

Educator Diplomă AMI 3-6 ani

“Mind clear, Soul open, Body willing”

Despre mine:

Curioasă și optimistă, am început să explorez lumea în timpul facultății, studiind sociologia. Conștientă de limitele educației tradiționale prin care trecusem, am căutat să le depășesc și să descopăr noi perspective. Astfel, am participat la proiecte de schimb de tineret internaționale, unde am învățat să fiu mai empatică și deschisă la opiniile celorlalți. De asemenea, am făcut voluntariat și practică în domenii diverse, fiind inspirată de profesori care m-au marcat profund.

Unele dintre activitățile mele implicau lucrul cu copiii, în special seminarii și ateliere de lucru manual în școlile primare din București, iar rapid am realizat cât de mult îmi place să fiu alături de ei.

Paralel cu acestea, am lucrat în domeniul sociologiei aplicate în marketing și cercetare de piață timp de aproximativ 2 ani, unde am învățat multe lecții profesionale și sociale. Însă dorința mea de a sprijini copiii în învățarea lor m-a îndreptat spre un nou drum. Am petrecut un an în Vilnius, Lituania, lucrând cu copii dintr-un orfelinat, predându-le limba engleză și sprijinindu-i în diverse activități educaționale. Această experiență m-a marcat profund și m-a apropiat mai mult de educație.

În acea perioadă, am descoperit metoda Montessori și am fost fascinată de modul în care aceasta sprijină dezvoltarea copilului, respectându-i interesele și încurajându-i independența. Astfel, am ajuns să lucrez la Echilibria, iar în doar câteva luni, am realizat că vreau să devin educator Montessori. După un an de formare, am absolvit cursul pentru educator 3-6 ani cu Madlena Ulrich, o călătorie extraordinară în care am învățat multe despre educație și despre mine.

Am continuat să studiez Pedagogia în Învățământul Primar și Preșcolar și particip constant la cursuri Montessori, adâncind înțelegerea mea despre copii și educația lor.

Astăzi, ca educator Montessori 3-6 ani, mă simt mai bogată, mai puternică și mai înțelegătoare. Mă simt privilegiată că pot să fiu alături de copii în călătoria lor și că pot contribui la dezvoltarea lor armonioasă. Sunt o iubitoare de cărți, de activități sportive și de explorat străduțele orașelor, iar fiecare zi aduce noi învățăminte.

Educație și formare:

  • Certificat Cambridge Advanced English, British Council Bucuresti
  • Curs Montessori, nivelul 3-6 ani, Montessori Institute of Bucharest, Romania
  • Facultatea de Studii Politice, Specializarea Sociologie, S.N.S.P.A. – Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Bucuresti
  • Facultatea de Pedagogie in Invatamantul Primar si Prescolar – Universitarea Adventus