Cristiana Salca
Asistent Învățător 6-12 ani
„Secretul de a ierta tot constă în a nu înțelege nimic…“ – George Bernard Shaw
Despre mine:
Consider că cel mai mare dar pe care îl poate primi un om este acela de a fi înconjurat de ocrotire, respect și libertate încă din primele clipe ale vieții. Mă simt profund recunoscătoare pentru faptul că am avut privilegiul de a crește într-o familie echilibrată, unită și pașnică, unde am primit afecțiune și susținere pentru a deveni o persoană independentă. Tocmai din această recunoștință, încă de mică, am simțit o dorință naturală de a oferi binele meu și altora.
Trei evenimente importante din viața mea m-au făcut să înțeleg că menirea mea este să fiu alături de copii:
– Studiul flautului, început în clasa a VI-a și continuat până la absolvirea Conservatorului de Muzică din București, mi-a cultivat atât latura spiritual-emoțională, cât și conștientizarea faptului că prin exercițiu constant și răbdare, orice țel poate fi atins;
– Nașterea băiețelului meu, Antonio, acum în vârstă de 9 ani, mi-a dezvăluit latura maternă și m-a ajutat să înțeleg etapele naturale prin care trec copiii în primii ani din viață;
– Am fost profesoară de flaut la Colegiul de Arte Baia Mare, unde am învățat să fiu atentă și răbdătoare cu elevii, fiecare având temperamente și nevoi diferite. Am obținut rezultate semnificative cu elevii de 7-14 ani, bazându-mă pe încrederea în potențialul fiecărui copil, fără a recurge la notare sau comparație.
Când am ajuns în mediul Echilibria Montessori, am simțit că fac parte dintr-o familie numeroasă, caldă și ocrotitoare, unde tot ceea ce contează este binele comun și unitatea acestei comunități. Aici am întâlnit profesori care înțeleg și răspund nevoilor fiecărui copil. Am văzut copii care gătesc și se hrănesc cu alimente sănătoase, copii care sunt plini de curiozitate și își descoperă lumea în care trăiesc, toate acestea fiind posibile datorită unui mediu educațional atent gândit și favorabil dezvoltării lor.
Educație și formare