Suntem prezenți pe social media:
TikTok

Echipa noastră

Vă invităm să cunoașteți întreaga echipă care face ca lucrurile să se întâmple într-o manieră frumoasă și echilibrată

Noémi Orosz-Pál

Educator Diplomă AMI 3-6 ani

“It takes a village to raise a child.”

Despre mine:

Privind în urmă la copilăria mea și la parcursul educațional și profesional, realizez că viața m-a ghidat către lucrul cu copiii. Mă simt extrem de norocoasă că am ales acest drum, în care, alături de copii, pot contribui la dezvoltarea lor armonioasă. Lucrul cu cei mici necesită nu doar vocație, ci și asumarea faptului că vei deveni parte din viața lor pentru totdeauna.

Viața mi-a adus oportunitatea de a mă alătura echipei Echilibria, iar acum mă consider o persoană deschisă, creativă și entuziastă, cu o mare iubire pentru natură și cărți. Cred cu tărie în puterea educației ca instrument de schimbare și în ideea de a ghida copilul, oferindu-i cheia către lume. De asemenea, consider că educația este o muncă în echipă între școala și familie, iar acest lucru mă motivează să construiesc o atmosferă de familie în Echilibria.

Am început pregătirea pentru a deveni ghid Montessori în toamna anului 2013, când am urmat cursul organizat de Montessori Institute of Bucharest (MIB), obținând diploma AMI (Association Montessori International) în 2015. Am început în Echilibria ca asistent educator în limba engleză și, din 2015, sunt educatoare principală la grupa Terra. În paralel, am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației la Universitatea Babeș-Bolyai și urmez un master pe tema „Strategii de învățare”, fiind mereu deschisă la noi descoperiri.

Îmi place să petrec timp în natură, iubesc drumețiile și activitățile outdoor, iar dragostea mea pentru copii și educație mă motivează zilnic să continui acest drum.

Educație și formare:

  • Curs de formare și specializare în educația timpurie Waldorf, 2021-2024
  • MA, Dificultăți de învățare, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, 2018-2020
  • Curs AMI pentru Educator Montessori, nivel 3-6 ani, finalizat in anul 2015
  • BA, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, 2015-2018
  • Facultatea de Litere, Specializarea Limbi Moderne Aplicate, EN-GE, Universitatea Babes-Bolyai, 2008-2011