Numele de Montessori nu are franciză nicăieri în lume, așa cum are McDonalds sau Samsung. Ceea ce înseamnă că orice instituție se poate numi Montessori, fără să ofere neapărat educație Montessori autentică. Există în România școli care poartă numele Maria Montessori (tot așa cum alte școli poartă numele de Mihail Sadoveanu), fără să urmeze curriculumul Montessori sau principiile specifice acestei abordări. În special pentru părinții care vor să-și înscrie copiii la o grădiniță/școală Montessori autentică, acesta poate fi un lucru deopotrivă frustrant și derutant.
Iată care sunt reperele de baza în recunoașterea autenticității educației Montessori:
Acest mod de a-i grupa pe copii implică faptul că o clasă Montessori se construiește în trei ani: în primul an clasa începe cu copii de 3-4 ani, în al doilea an se adaugă proporțional un alt grup de copii de 3-4 ani (copiii din anul anterior au acum 4-5 ani), iar în al treilea an se adaugă încă o treime cu vârstă între 3 și 4 ani. În același mod se construiesc și grupele de 6-9 și 9-12, iar clasele de 6-12 se construiesc în 6 ani. Echilibrul proporțional al vârstelor este unul din elementele de succes ale unei clase Montessori. Grupurile multi-vârstă sunt spații unde se întâmplă dezvoltarea socială și academică propice pentru că cei mici învață de la cei mari, iar cei mari oferă ajutor și sunt modele pentru cei mici, așa cum se întâmplă, de fapt, în mod natural și în viața reală. Copiii de până în 3 ani sunt grupați în nemergători (2 luni -12/15 luni) și respectiv mergători (12/15 luni – 3 ani) pe criterii de siguranță și de calitate a îngrijirii.
Acest text este preluat de pe website-ul Institutului Montessori București.