Curiozitatea mă îndemna să văd ce le pune în mișcare. Nu uit nici acum o mașinuță de jucărie decapotabilă, cu baterii, condusă de un băiat, iar în dreapta lui era o fată cu un aparat foto cu bliț. Mașina se oprea din când în când, iar fata se întorcea la 90 de grade și lumina cu blițul…

Cum să reziști la așa ceva? În câteva minute era făcută bucăți, ca să înțeleg ce motorașe și ce mecanisme fac asta. Evident, am ajuns… inginer. După ani de profesat, încă mai am curiozitatea de a afla… „ce mișcă lucrurile”?

Prima mea experiență ca profesor de fizică a fost cu o clasă de copii cu deficiențe de auz. Nu erau toți cu deficiențe majore și aveau un nivel de înțelegere adecvat dacă li se vorbea rar și expresiv. Însă fizica din manual părea extrem de greu de înțeles pentru ei.

Atunci mi-am dat seama că, dacă ei nu înțeleg ceva ce eu le predau, problema e la mine, căci, cel mai probabil, nu explic pe înțelesul lor.

Am realizat repede că predarea e despre cum spui ca să te faci înțeles, schimbând, revenind, întrebând, clarificând și iar de la capăt. Nu e despre ce și cât spui.

De atunci am reușit să mă fac înțeles de mulți oameni cu care am lucrat. Sper ca și elevii să spună asta după experiența cu mine, căci cred cu tărie în citatul de mai sus.