“Dacă există un lucru care va schimba în mod semnificativ plăcerea copilului pentru hrană şi a beneficiului nutriţional obţinut în urma alimentaţiei, acesta este prospeţimea hranei. Nimic nu o poate înlocui. Oricând poţi să alegi hrană proaspătă, fă‑o.
“Tammy Algood, reportaj: „Criza de sănătate a copiilor: ce să cumperi din magazinele de produse alimentare“
În cadrul preocupărilor noastre extinse pentru o hrană de calitate superioară, sunt implicată în revizuirea traducerilor unor cărți ale dr Gabriel Cousens despre alimentație și parenting conștient. Cărțile vor fi lansate în această toamnă în cadrul unui eveniment despre care vom reveni cu detalii spre vară.
În ultimii 10-15 ani am experimentat, atât teoretic cât și practic, numeroase surse de informare în domeniul sănătății, surse care se înmulțesc pe zi ce trece, dar care nu sunt susținute neapărat și de cazuistică substanțială, adică nu au trecut proba timpului. După cum observați și dumneavoastră, în ziua de azi, din păcate, fără să aibă studii și practică temeinică, oricine se poate intitula psiholog, yoghin și nutriționist.
Astfel, de fiecare dată mă întorc la cei care se dovedesc mereu și mereu că având dreptate prin rezultatele obținute de cca 40-50-60 de ani de practică și cercetare personală. Sunt doctori și nutriționiști care nu ies în mass media, dar care știu ce vorbesc. Unul dintre ei, o sursă demnă de toată încrederea, este dr. Gabriel Cousens de la Tree of Life Rejuvenation Center USA.
Mai jos redau câteva pasaje extrase din una din cărțile în discuție, urmând să le facem disponibile pentru cei interesați în toamnă.
“Consumul de pește – este cu adevărat benefic? Consumul de peşte, în special dacă peştele provine din Oceanul Pacific, poate fi cea mai periculoasă alegere în ceea ce priveşte carnea astăzi. FDA a mărit în mod tăcut şi repetat „doza de radiaţii permise“ din carnea pentru consum uman, pentru a ascunde în continuare problema radiaţiilor. Fructele de mare sunt cauza numărul 1 de intoxicaţii alimentare în SUA. Peste 80% din peştele de crescătorie consumat în SUA provine din Asia, unde fecalele de pui şi de porc sunt adesea folosite ca sursă primară de hrană pentru peşte.
Peştii sunt frecvent contaminaţi cu toxine, cum ar fi mercurul. Ei mănâncă plastic şi alte materiale create de om, care îi otrăvesc pe ei şi pe oamenii care îi consumă. Potrivit cercetărilor realizate la Universitatea din Illinois, cei care consumă peşte şi au un nivel ridicat de bifenili policlorinaţi (PCB) în sânge au dificultăţi să‑şi amintească informaţii aflate cu doar 30 de minute în urmă. Peştele de crescătorie este hrănit cu niveluri ridicate de antibiotice şi soia modificată genetic (OMG). Şi cu cât oamenii consumă mai mult peşte de crescătorie, cu atât susţin mai mult organismele modificate genetic.
Dacă situaţia actuală nu se îmbunătăţeşte, toate speciile de peşti sălbatici exploatate în prezent pentru hrană sunt prognozate că vor fi distruse până în 2048. Oceanele lumii sunt într‑o stare de colaps tăcut, ameninţând aprovizionarea noastră cu alimente, economia resurselor marine, recreerea şi moştenirea naturală pe care o lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri. Din cauza toxicităţii tot mai mari a oceanelor, plus dezastrul radiaţiilor de la Fukushima, peştii din toate oceanele vor fi în cele din urmă contaminați.
În afară de radiaţii, cei mai mari contaminanţi ai apei sunt bifenilii policlorinaţi şi mercurul. Bifenilii policlorinaţi, împreună cu dioxina, DDT‑ul şi dieldrina, se numără printre cele mai toxice substanţe chimice de pe planetă. Al zecelea raport anual al Consiliului privind calitatea mediului, sponsorizat de guvernul SUA, a găsit bifenili policlorinaţi în 100% din totalul probelor de spermă provenite de la bărbații participanți la studiu.
Potrivit unui articol din Washington Post din 1979, bifenilii policlorinaţi sunt consideraţi unul dintre principalele motive pentru care numărul mediu de spermatozoizi din sperma bărbaţilor americani este de circa 70% din ceea ce a fost în urmă cu 30 de ani. Acelaşi articol subliniază faptul că 25% dintre studenţi(nr: studiul s-a
desfășurat cu subiecți studenți la Universitatea din Illinois) erau sterili la momentul studiului, în comparaţie cu o jumătate de procent cu 35 de ani mai devreme. Agenţia de Protecţie a Mediului estimează că peştele poate concentra în carnea lui până la de 9 milioane de ori nivelul de bifenili policlorinaţi din apa în care trăiesc.
Într‑o lună, o scoică va acumula toxine în concentraţii de 70 000 de ori mai mari decât concentraţia de toxine din apa în care trăieşte. În general, peştii mai mari conţin niveluri mai ridicate de toxine, deoarece ei mănâncă peştii mai mici şi asimilează şi concentrează toxinele în propriile lor ţesuturi. Toxicitatea mercurului din ingerarea de peşte este o sursă de boli bine‑cunoscută. Expunerea la mercur poate avea un impact negativ asupra creierului, inimii, plămânilor, rinichilor şi sistemului imunitar. Metilmercurul din fluxul sanguin al copiilor nenăscuţi şi al copiilor are efecte nocive asupra dezvoltării sistemului lor nervos, ceea ce îi face mai puţin capabili să gândească şi să înveţe. Peştii şi crustaceele pot avea propriile toxine. Cea mai întâlnită dintre aceste toxine este otrăvirea cu ciguatera. Ciguatoxina este atât o neurotoxină, cât şi o toxină gastrointestinală; ea poate provoca greaţă, crampe abdominale, amorţeală şi furnicături la nivelul buzelor, paralizie, convulsii şi chiar moarte.
Pentru că nu pare să existe niciun peşte disponibil care să nu fie potenţial plin de toxine, oamenii ar trebui să se gândească cu atenţie dacă merită riscul de a mânca peşte. Tufts University Health and Nutrition Letter raportează că, cu cât mai mult peşte din Lacul Michigan au mâncat mamele gravide, cu atât mai mult bebeluşii lor au avut reflexe anormale, slăbiciune generală, reacţii mai lente la stimuli externi şi diferite semne de depresie. Ei au constatat că mamele care consumă peşte doar de 2–3 ori pe lună au născut copii cu o greutate mai mică cu 200–300 gr, iar capul a fost de dimensiuni mai mici. Jacobsen, într‑un studiu care a fost raportat în Child Development, a găsit o corelaţie certă între cantitatea de peşte consumată de mame şi dezvoltarea creierului copilului, chiar dacă au consumat peşte doar o dată pe lună. El a constatat că, cu cât cantitatea de peşte consumată de mamele gravide este mai mare, cu atât IQ‑ul verbal al copiilor a fost mai mic. Copiii sunt, de obicei, cei mai sensibili la toxine şi ei sunt indicatorii principali ai problemelor pe care le‑ar putea avea adulţii la un nivel mai subtil.
Odată cu dezastrul din martie 2011 de la Fukushima, a apărut un nou pericol al consumul de peşte: radioactivitatea. În prezent, pericolul este în cea mai mare parte în Pacific, dar se presupune că se va răspândi la toţi peştii din întreaga lume.”
Counscious Parenting – Dr Gabriel Cousens si Leah Lynn
Cristina Preda
