Necesitatea unei reforme a școlilor gimnaziale, resimțită atât de puternic nu reprezintă doar o problemă educațională, dar și una de factură umană și socială. Acest lucru se poate rezuma într-o singură frază: școlile, așa cum sunt ele astăzi, nu sunt adaptate nici la nevoile adolescenților, nici la timpurile în care trăim. Societatea nu doar că a luat o formă foarte complicată și plină de contraste extreme, însă a ajuns în prezent la o criză în care pacea lumii și civilizația umană sunt amenințate. Criză aceasta se află cu siguranță în strânsă legătură cu progresul imens înregistrat în știință și în aplicațiile practice ale acesteia, însă nu este cauzată de toate acestea. Mai mult decât orice criză este determinată de faptul că dezvoltarea în sine a omului nu a ținut pasul cu cea a mediului său înconjurător.
În vreme ce progresul material a fost extrem de rapid și viața socială s-a transformat complet, școlile au rămas într-un fel de pauză de dezvoltare, fiind organizate într-o formă care nu îndeplinea nici măcar necesitățile din trecut, astfel încât în prezent se află chiar în contrast cu progresul uman. Reforma școlilor gimnaziale nu va rezolva probabil toate problemele vremurilor noastre, însă reprezintă cu siguranță un pas necesar și o contribuție practică, deși limitată, la reconstrucția necesară urgent a societății. Tot ceea ce este legat de educație are în prezent o importanță de interes general și trebuie să reprezinte o siguranță și un ajutor practic pentru dezvoltarea umană; altfel spus, trebuie să aibă ca scop îmbunătățirea individului cu obiectivul ca acesta să îmbunătățească societatea la rândul lui.
Iar mai presus de toate, educația adolescenților are o importanță deosebită, deoarece adolescența este etapa în care copilul întră în starea de maturitate și devine un membru al societății. Dacă pubertatea reprezintă tranziția pe partea fizică de la copil la starea de adult, există de asemenea, o tranziție și pe partea psihologică, aceea de la copilul care trăiește împreună cu familia, la adultul care trăiește în cadrul societății. Aceste două nevoi ale adolescentului, cea de siguranță în timpul dificil al transformărilor fizice și cea de a înțelege societatea în care urmează să intre pentru a-și asuma rolul sau de adult, ridică două probleme de o importanță egală în ceea ce privește educația la această vârstă.
Dacă ar fi să specificăm care anume dintre circumstanțele sociale ale vremurilor noastre are cel mai mare efect asupra problemelor mai sus menționate, ar trebui să spunem că este vorba despre faptul că viitorul pare nesigur și plin de necunoscute. Lumea materială se află într-un proces de evoluție rapidă și conține pericolele și nesiguranța acestei noi schimbări. Am pierdut acea „siguranță” pe care o aveam în trecut; să ne gândim doar la diferența dintre vremurile când meșteșugurile se transmiteau din tată în fiu și prezentul în care există confuzia unor standarde neașteptate care necesită „consiliere vocațională” și recalificare. Atât în domeniul muncii manuale, cât și în cel al profesiilor intelectuale (deși puțin mai târziu), este pierdută siguranța unui loc de muncă bun, reprezentând răsplata absolvirii studiilor și a pregătirii specializate. Un astfel de viitor asigurat nu mai poate fi oferit tinerilor de către familie așa cum se obișnuia în trecut. Statul, de asemenea, în prezent, nu mai poate oferi siguranța unei angajări viitoare acelor cetățeni pregătiți pentru profesii superioare așa cum proceda în trecut, deținând școli exclusive pentru pregătire specializată. În zilele noastre, trebuie prevăzute dificultățile care reies din nesiguranța circumstanțelor moderne. Lumea se află parțial într-o stare de dezintegrare și în același timp, parțial într-o stare de reconstrucție. Alternarea progresului cu regresul determină această instabilitate caracteristică. Lumea se află în situația unei bucăți de pământ care trece prin vicisitudinile reașezării solului.
Date fiind aceste condiții ale societății, trebuie să ne amintim că există un singur lucru pe care educația îl poate avea ca ghidare sigură și acela este personalitatea copiilor care urmează a fi educați.
Este necesar ca personalitatea umană să fie pregătită pentru neprevăzut, și nu doar pentru situațiile care pot fi anticipate prin prudență și viziune. Nu trebuie nici să fie condiționată în mod strict de o specializare rigidă, ci ar trebui să dezvolte în același timp puterea de adaptare rapidă, făcută cu ușurință. În această luptă dârză a vieții civile, adultul trebuie să aibă un caracter puternic, perspicacitate și curaj; acesta trebuie fie bine ancorat în principiile sale prin pregătire morală și trebuie de asemenea, să aibă abilitățile practice necesare să întâmpine dificultățile vieții.
Adaptabilitatea – aceasta este cea mai importantă calitate; pentru progresul umanității aceasta reprezintă crearea continuă de noi domenii de activitate, și, în același timp, eliminarea sau revoluționarea formelor tradiționale de angajare profesională.
Asta nu înseamnă că în școlile gimnaziale nu ar trebui să existe nicio pregătire pentru profesiile intelectuale, și cu atât mai puțin că domeniile culturale ar trebui neglijate. Din contra, educația trebuie să includă un spectru larg și foarte complex, și nu doar în cazul profesiilor intelectuale, ci pentru toți oamenii care trăiesc în timpuri caracterizate de progresul științei și al aplicațiilor tehnice ale acesteia. În prezent și muncitorii simpli au nevoie de educație. Aceștia trebuie să înțeleagă problemele complexe ale timpurilor noastre, altfel n-ar reprezenta decât o pereche de mâini acționând fără să vadă ce raport există între muncă lor și structura socială din care fac parte. Așa cum sunt aceștia în prezent, se poate spune simplu că nu gândesc. În vreme ce intelectualii prezentului sunt ca niște invalizi de vreme ce mâinile lor rămân nefolositoare. Spiritul acestora va seca dacă magnitudinea realității practice a zilelor noastre rămâne complet la distanță de aceștia, că și cum nu ar există. Oamenii cu mâini, dar fără gândire și oamenii cu gândire, dar fără mâini, se află în egală măsură în afara societății moderne.
Problema reformării școlilor gimnaziale nu va fi rezolvată prin tăierile de la „cultură” sau prin neglijarea necesității de pregătire pentru profesiile intelectuale. Însă este esențial ca această pregătire să nu aibă ca rezultat adulți care să se lase păcăliți de falsul sentiment de siguranță, care să fie incapabili să se confrunte cu dificultățile neprevăzute ale vieții reale și care să fie total ignoranți față de circumstanțele lumii în care le este destinat să trăiască. Nu cu multă vreme în urmă, sporturile în aer liber erau introduse în programă cu scopul de a oferi ocazia de a face exerciții fizice adolescenților care duceau o viață sedentară, în interior. Astfel, astăzi, există necesitatea unei pregătiri mult mai dinamice a caracterului și a unei dezvoltări mult mai clare a conștiinței în ceea ce privește realitatea socială.
Școlile gimnaziale așa cum sunt ele constituite în prezent, nu se preocupă de nimic altceva decât de pregătirea pentru o carieră, ca și cum circumstanțele sociale ale timpului nostru sunt încă liniștite și sigure. Acestea nu se preocupă în niciun fel de personalitatea copiilor și nici nu acordă o atenție specială dezvoltării fizice care este necesară în această perioada a adolescenței. Așadar, nu doar că nu țin cont de circumstanțele sociale ale zilelor noastre, ci și eșuează în a proteja principala energie de care depinde viitorul: energia umană, puterea personalității individuale. Adolescenții din școlile gimnaziale sunt obligați să studieze ca și cum ar fi o „datorie” sau o „necesitate.” Aceștia nu au interes sau scopuri bine definite pentru munca lor, scopuri care să poată fi îndeplinite imediat și care să le dea satisfacție și să le reînnoiască interesul în a depune un efort continuu. Elevii sunt direcționați de o obligație externă și ilogică și toată valoroasa lor energie individuală este irosită. Adolescenții și tinerii care sunt pe punctul de a-și atinge maturitatea sunt tratați precum bebelușii în școlile elementare. La 14 sau 16 ani aceștia sunt încă obiectul amenințărilor cu „note mici” cu care profesorii cântăresc munca elevilor printr-o metodă asemănătoare celei prin care se măsoară masa obiectelor, cu ajutorul mecanic al unui cântar. Munca este „măsurată” precum materia fără viață, și nu „apreciată” ca un produs al vieții.
Și de aceste note depinde viitorul elevilor. Așadar studiul devine o povară grea și covârșitoare care consumă tinerețea, în loc să fie percepută că un privilegiu al inițierii către cunoaștere și care reprezintă mândria civilizației umane. Tinerii, adulții viitorului, sunt formați într-un șablon al inchistării, artificialitătii și egoismului. Ce existență tristă, într-o continuă pedeapsă, cu renunțarea fără rost la cele mai prețioase aspirații!
O altă remarcă pe care o putem face despre școlile secundare așa cum sunt ele constituite în prezent este că acestea împiedică dezvoltarea fizică a adolescenților. Această perioadă a vieții în care se desfășoară maturitatea fizică este una foarte dificilă și delicată din cauza dezvoltării și schimbărilor rapide prin care trebuie să treacă organismul uman. Acesta devine atât de sensibil încât doctorii consideră această perioada comparabilă cu perioada nașterii și a creșterii rapide din primii ani de viață. Există o anumită predispoziție la anumite boli și la anumite forme de slăbiciune, la care în mod general se face referire că fiind „nemulțumiri ale adolescenților.” Predispoziția la tuberculoză este un pericol aparte în timpul tranziției de la copilărie la maturitate.
Și din punct de vedere psihologic aceasta este o vârstă critică. Există îndoieli și ezitări, emoții violente, descurajare și scăderea neașteptată a capacității intelectuale. Dificultatea de a studia cu destulă concentrare nu este cauzată de lipsa de voință, ci reprezintă cu adevărat o caracteristică psihologică a acestei vârste. Puterea de asimilare și de memorare a intelectului care determină copiii să fie atât de interesați de detalii și de obiectele materiale pare să își schimbe natura. Simptomele principale ale adolescenței sunt starea de așteptare, tendința către activitățile creative și nevoia de consolidare a încrederii în sine. Deodată copilul devine foarte sensibil la răutățile sau umilințele pe care anterior le trata cu răbdare și indiferență. Aceste reacții, sentimente neplăcute de rebeliune, determina câteodată evidențierea caracterelor care sunt anormale din punct de vedere moral, în vreme ce în această „perioada sensibilă” trebuie să se dezvolte cele mai nobile caracteristici care pregătesc adultul să fie o ființă socială, și anume simțul dreptății și cel al demnității personale. Pentru faptul că această este perioada când ia naștere omul social, dar încă nu-și atinge deplină sa dezvoltare, aici își au practic originea toate problemele de adaptare la viața socială. Aceste probleme pot avea rezultate foarte periculoase, fie pentru viitorul individului (timiditate, anxietate, depresie, complex de inferioritate), fie pentru societate (incapacitatea de a munci, delăsarea, dependența de alții sau cinismul și criminalitatea). Toate aceste pericole care izvorăsc chiar din natura umană devin cu mult mai serioase într-un moment în care viața socială este atât de disturbată și nesigură precum în prezent.
Există două grupuri diferite de dificultăți care trebuie luate în considerare:
- Acelea care privesc forma prezentă a societății.
- Acelea care privesc nevoile vitale ale adolescentului.
Viața nu trebuie să rămână o „cantitate necunoscută” care să determine individul să se simtă pierdut precum un orfan sau precum un imigrant obligat să-și construiască absolut de unul singur siguranța, dar care să dispere când acest lucru este imposibil. Asta deoarece succesul în viață depinde în fiecare caz de încrederea în sine și de cunoașterea propriei capacități și puteri de adaptare multifațetate. Conștiința de a ști cum să te faci folositor, cum să ajuți oamenii în diferite moduri, umple sufletul cu încredere nobilă, cu o demnitate aproape religioasă. Sentimentul de independență trebuie corelat cu puterea de autosuficiență, nu cu o vagă formă de libertate dedusă din ajutorul acordat prin benevolența altora. Există două credințe care îl pot susține pe om: credința în Divinitate și credința în sine. Și aceste două credințe ar trebui să coexiste: prima să aparțină vieții interioare a omului, iar cea de-a două vieții sale în societate.
Traducere din FromChildhood to Adolescence – Maria Montessori
