Grupul reprezintă o formațiune socială în care indivizii interacționează direct pe baza unor reguli acceptate și se recunosc ca membri ai unor entități distincte, într-un anumit moment și loc. Din punct de vedere structural – funcțional, grupul se prezintă ca un sistem cu granițe bine definite, care urmărește în permanență atingerea unui scop și a cărei supraviețuire are un caracter problematic.

Indiferent de natura sa, grupul ca sistem psihosocial își fundamentează existența pe capacitatea de a satisface în mod diferențiat trebuințele psihologice ale membrilor săi. Nevoile fundamentale de integrare, afirmare sau recunoaștere socială, trebuințele de afecțiune, comunicare sau protecție, cele de ascendență sau dependență – toate aceste configurații motivaționale specifice fiecărei persoane pot fi satisfăcute în mod diferențiat, într-o măsură care depinde de calitățile structurante și funcționale ale grupului că sistem. Astfel, grupul este capabil să asigure individului protecție psihică, căldură afectivă și un mediu în care să se poată descoperi, forma, manifesta și dezvolta. În consecință, dinamica grupului va fi strâns legată de capacitatea sistemului de a satisface nevoile și aspirațiile membrilor săi.

Nevoi manifestate de copii în cadrul grupului

  • Nevoia de a-i conduce mereu pe ceilalți, de a se face cum vrea el, ce îi place lui, de a domina toți copiii și de a fi în centrul atenției. De obicei, acești copii sunt nesiguri și au nevoie de a fi apreciați și de a li se confirma valoarea.
  • Nevoia de a le face pe plac celorlalți copii: chiar dacă este vorba de pozne sau trăsnăi pentru care va fi țap ispășitor și va deveni rapid cel care este de vină pentru toate cele câte se petrec între copii. În fapt, simt nevoia de a fi acceptați și recunoscuți ca parte a grupului, se tem să fie respinși
  • Nevoia de a face mereu câte ceva, de a nu sta locului, de a schimba activitatea, de a le strica jocul celorlalți. Sunt influențați de afectele pe care le simt, nu au capacitatea să le gestioneze și atunci ajung să fie agitați.
  • Nevoia de a rămâne într-un colț, retras, de a nu cauta compania celorlalți. Acești copii nu au încredere în ceilalți și nu pot intra în relație cu ei întrucât se tem foarte tare că ar putea fi în nesiguranță alături de ei. Nu au încredere în ei înșiși și nu pot exprima nevoia lor de a fi primiți în grup.
  • Nevoia de a face exact invers, de a dori alt joc decât cel propus, de a se opune la orice propunere, de a nu fi de acord cu niciun copil. Pe de o parte acești copii testează limitele celorlalți de a tolera opoziția permanentă, pe de altă parte încearcă să se diferențieze de ei, să își găsească o poziție proprie și o identitate specifică
  • Nevoia de a-i agresa pe ceilalți copii, de a-i ciupi, trage de par, de a le strica jocurile. Sunt copiii care nu reușesc să își exprime plăcerea sau neplăcerea pe care joaca cu ceilalți copii le-o produce decât folosindu-se de aceste manifestări. Nu își pot manifestă verbal emoțiile și atunci cuvintele sunt înlocuite cu puneri în act care să le aducă satisfacția acelei trăiri.

Tipuri principale de copii:

  • Copiii cu popularitate: toți vor să fie prieteni cu ei. Au nivel crescut de sociabilitate și abilități cognitive și un nivel scăzut de agresivitate și timiditate.
  • Copiii acceptați: sunt pe cele mai multe liste de simpatii.
  • Copiii respinși: apar în listele de antipatii. Sunt cei mai expuși riscurilor sociale. (10-12% ) Copiii ignorați: nu apar pe nicio listă, sunt necunoscuți și nepercepuți de grup. Pot fi confundați cu copiii acceptați, par copii buni, dar nu apar în radarul grupului social (4% ).
  • Copiii controversați: foarte simpatizați de unii și puternic antipatizați de alții.

Școală și familia nu sunt separabile. Copii care se integrează cel mai bine la școală sunt cei care și-au format în familie atașamente securizante. În ansamblu, copii merg la școală din motive legate de relaționare și de activitate. Fetele, pentru a le face pe plac adulților, iar băieții, pentru a se întâlni cu colegii și a desfășura împreună diferite activități. În realitate, un procent foarte mic dintre elevi merge la școală doar pentru a învața.

Și eșecul este diferențiat după criterii sexuale. Fetele se adaptează eșecului “făcând pe copilul mic”, pentru a trezi sentimente de protecție, în vreme ce băieții au tendința să-și reabiliteze stimă de sine rănită prin comportamente antisociale sau prin acte agresive.

Numai integrând familia, școala, sexualitatea și planul social vom putea produce un efect de reziliență asupra copiilor, expunându-i vastelor situații și contexte în care își pot dezvolta și perfecționa propria personalitate. Pentru aceasta este necesar să le fim alături constituind suport pentru ei lăsându-i să-și câștige propriile victorii și fără a ne dori să-i scutim de viața lor socială, ci mai degrabă considerând provocările acesteia ca pe posibilități de creștere și dezvoltare a lor.

Articol scris de Popa Denisa, Psihoterapeut Gestalt