Gândindu-mă la tema acestui articol am căutat citate referitoare la ”a greși”. Mi-am dat seama că multe adevăruri sunt adesea ascunse în spatele proverbelor, predate de la o generație la alta. Fiecare dintre noi a crescut cu părinții sau bunicii, dacă a fost necesar, și a auzit expresii și zicători ce explică concepte sau adevăruri ce au fost luate și considerate ca realitate absolută fără nicio șansă de a fi contrazise.
”Greșelile cele mai mici fac loc celor mari!” este una din expresiile familiare mie, pe care eu am am auzit-o printre altele. Unde este conștiința profundă că eroarea este în firea umană și, după cum spune Henry Ford : „Uneori o greșeală poate fi tot ce este necesar pentru o realizare valoroasă”? Cu toate acestea eroarea este văzută adesea cu suspiciune, frică, chiar rușine, aproape ca o boală contagioasă care trebuie traversată.
Să ne oprim și să ne punem aceste întrebari: Ce este greșeala? Ce se află în interiorul erorii?
Nu de puține ori, în societatea în care trăim, se acordă mult mai multă importanță “rezultatului” in defavoarea “procesului” care ne-a adus la acest fapt. Focalizarea excesivă asupra primului, mai degrabă decât asupra celui de-al doilea, în mod inevitabil conduce la considerarea erorii precum inamicul care trebuie îndepărtat, deoarece riscă să ne îndepărteze de la obiectivul nostru principal: să ajungem la rezultat!
Dar dacă am încerca să schimbăm perspectiva, am înțelege imediat cum și cât de mult greșeala ajută persoana (copilul) să crească: eroarea este învățătură pură.
J.P. Giulford, un cunoscut psihiatru american al secolului al XX-lea, face o distincție clară între gândirea convergentă și gândirea divergentă. Prima este gândirea liniară, prin care gândim în mod inevitabil că o cauza are un efect, deci B ne conduce către A. Astfel, considerăm că o problemă are una și doar o singură soluție, sau că se poate rezolva într-un singur mod. Având doar o singură cale de a atinge un obiectiv, în mod absolut inevitabil nu ne dorim ca pe aceasta să o epuizăm greșind. Există o zicală care exprimă foarte bine acest lucru: „O greșeală poate să nu lase loc pentru a doua.”.
Gândirea divergentă, pe de altă parte, este sinonim- cu CREATIVITATE și implică flexibilitatea persoanei. Bruner o definește ca fiind holistică “deoarece produce răspunsuri mai multe decât suma părților individuale”. Gândirea divergentă îl provoacă pe copil, îl stimulează să caute răspunsuri originale, PERSONALE, unice.
Din această perspectivă, eroarea aproape nu există, ci devine aventura pe care mintea umană o poate realiza pentru a rezolva o problemă! Și aici apare inversarea perspectivei: procesul care câștigă rezultatul! Pentru că, în acea activitate creativă, copilul se pune în joc el însuși și instrumentele pe care le posedă, le reorganizează, improvizează și se lasă îndepărtat de acea unică posibilitate.
Ce se întâmplă în mintea persoanei în acel moment când încearcă și reîncearcă, greșeste și greșește din nou?
În acel moment persoana învață, dar nu doar atât, învață să învețe!
Prin urmare, acum este timpul pentru a privi cu demnitate greșeala, pentru că în interiorul acesteia există persoana, geniul copilului care găsește curajul să caute răspunsuri neașteptate.
Cu toate acestea, gândirea divergentă și convergentă nu trebuie să concureze, ci să trăiască împreună! Este responsabilitatea adultului să furnizeze copilului toate instrumentele necesare pentru a putea accesa modul de răspuns cel mai adecvat pentru fiecare situație.
Există, cu siguranță, diferență în funcție de vârsta pe care copilul o are: copilul de școală experimentează o expansiune a gândirii convergente, fiind foarte concentrat pe rezultat. Copilul de până la șase ani are nevoie să își exerseze latura creativă, să învețe din propriile erori. Pe scurt, în lucrul cu copiii de această vârstă dăm spațiu procesului și nu rezultatului. Pentru cel din urmă va exista timpul lui!
În clasa Montessori onorăm greșeala. Uneori, în mintea oamenilor se naște teama că există rigiditate în prezentarea materialelor ce respectă anumiți pași exacți. Cu toate acestea, de foarte multe ori, în timpul formării mele ca educator Montessori, referitor la prezentarea materialelor, am auzit trainerul spunându-ne: ”Nu există un singur fel de a face un lucru.” Niciodată nu corectăm copilul, ci în anumite cazuri, facem o altă prezentare cu o altă ocazie. Dacă un copil nu are un comportament care deranjează, nu îi pune în pericol pe ceilalți sau pe el însuși, copilul poate experimenta în mod creativ lucrul.
În acest fel, se evidențiază că nu se află totul în pedagogic, educațional, social, emoțional și cognitiv. Totul urmează să fie creat (probabil greșind)!
Închei prin a continua lista expresiilor celebre, de data aceasta citându-l pe Albert Einstein: „Dacă cineva n-a greșit niciodată, înseamnă că n-a încercat să facă nimic nou.”
Denisa Popa
