Maria Montessori a observat cum copiii păstrează înăuntrul lor ceva minunat, ceva atât de special, încât ar putea fi cheia pentru a schimba lumea. Ea a văzut că aceștia sunt în mod inerent buni și că, atunci când le este permis să se dezvolte liber, se simt conectați cu mediul înconjurător și au în mod natural grijă unul de altul și de cei din jurul lor. Lucrând cu copiii, ea a devenit din ce în ce mai convinsă de faptul că aceștia sunt ghidați din interior și de faptul că responsabilitatea adulților este aceea de a-i ajuta să fie tot ceea ce ar putea fi. Ea a simțit că natura spirituală a copiilor a fost uitată și negată, deși copiii le-ar putea arăta oricând adulților cum pot reveni la un mod de viață holistic, semnificativ.
Aria de Viață Practică a devenit o parte din Casa Copiilor datorită observărilor pe care dr. Maria Montessori le-a facut asupra copiilor.
Prima Casa Copiilor a fost inființată într-un cartier foarte sărac, unde copii nu aveau acces la facilități sanitare și astfel igienal lor era precară. Dr. Montessori s-a preocupat să le copiilor cum să-și mențină popria igienă. A observat că după menținerea curățeniei propriului corp, copiii au început să aibă grijă și de mediul înconjurător.
Ce înțelegem prin ingrijirea mediului? Activitățile pe care le facem în clasă sunt similare cu cele pe care le facem și acasă: pregătim masa, facem curățenie, decorăm, îngrijim mediul, lustruim. Așadar sunt aceleași acte pe care le facem noi adulții, cu diferența ca noi le facem pentru scopul de-a fi ordine in casă, iar copii fac aceste lucruri pentru că le produce plăcere. În special copiii mai mici vor face aceste activități de mai multe ori, doar pentru că le place.
Astfel, Maria Montessori a observat că aceste activități de fapt ajută copilul în rafinarea mișcării și în dezvoltarea concentrării.
Într-un mediu pregătit Montessori, exercițiile preliminare de viață practică sunt primele prezentări arătate copilului între 3 și 6 ani: “Cum duci un scaun”, “Cum duci un obiect fragil”, “Cum cari o găleată”, “Cum duci o tavă”, “Cum întinzi și rulezi un covoraș”, “Cum cari o masă”, “Turnarea semințelor”, “Turnarea apei”, “Împăturirea șervetelor”. Astfel, cu ajutorul acestor activități, copilul face o serie de achiziții, baza pentru deprinderile ulterioare, mult mai complexe.
Scopuri urmărite în activitățile de viață practică sunt următoarele:
- Susținerea copilului în procesul de adaptare – cu ajutorul acestor materiale, copilul pune în practică activități pe care le vede la adulți și care fac parte din cultura lui, contribuind astfel la adaptarea la timpul și locul în care trăiește.
- Orientarea în spațiu/sala de clasă – activitățile de viață practică îl ajută pe copil să se conecteze la spațiul înconjurător (să ude florile, să măture, să perie covorul pe care a lucrat, etc.), prin astfel de activități este pus în mod direct cu elemente din mediul înconjurător;
- Consolidarea și coordonarea mișcărilor – mișcarea face parte din viața copilului și prin activitățile de viață practică va face o mulțime de mișcări care au un scop clar și fiind realizate în mod repetitiv, dezvoltă și îmbunătățesc coordonarea ochi-mâna, mișcările motorii fine și mișcările motorii grosiere;
- Independența copilului – copilul învață să aibă grijă de el, să se descurce singur fără să fie dependent de adult. De exemplu, turnarea apei dintr-o carafă în alta îl va ajuta să-și pună apă în pahar atunci când îi este sete. Va învăța să devină un om de valoare muncind în folosul comunității având activități precum: îngrijirea plantelor, aranjarea florilor în vază. Va învăța regulile sociale prin activități de grație și curtoazie prin care își formează respectul față de sine, de ceilalți și față de mediu.
- Dezvoltarea voinței – copilul are oportunitatea de a alege liber activitățile din viața practică, în felul acesta el își exersează voința;
- Dezvoltarea puterii de concentrare – datorită faptului că materialele de viață practică sunt mereu disponibile și pregătite pentru copil în mod atrăgător și interesant, el își dorește să repete exercițiile, ceea ce conduce la o mai mare satisfacție interioară, precizie și concentrare.
Grija față de propria persoană
Copilul are o dorință deosebită să facă lucruri singur, prin propriile puteri. Îl auzim spunând: ”…Eu fac!” Maria Montessori numeste acest fenomen: ”Ajută-mă să mă ajut singur!”. Copiii vor să devină independenți, să aibă singuri grijă de propriile nevoi. Ei pot să se spele pe mâini, să își lustruiască pantofii, să își încheie nasturii de la cămașă, să își încheie fermoarul de la geacă. Astfel copilul devine independent și încrezător. Îi vedem astfel pe copii la grădiniță cum își pregătesc singuri tartinele, se încalță, se îmbracă, toate acestea fără ajutor.
Grație și Curtoazie
În clasa Montessori, adultul este parte din mediu. Educatoarea este un model, ea face prezentări de grație și curtoazie. Termenul “grație” înseamnă mișcare atentă, controlată, conștientă. Astfel arătăm copiilor cum pot fi grațiosi și le arătăm cum pot să facă efectiv lucrurile. “Curtoazie” vine “din inima”, înseamnă să-i respecți pe ceilalți din jurul tău și să ai maniere frumoase, să te adaptezi unui grup. Copilul explorează modul de viață din jurul lui prin simțuri și mișcare; este o tendință naturală de a deveni parte a unui grup și de a se implica emoțional. Ei preiau modelele de comportament și le absorb, adaptându-se astfel timpului și locului unde s-au născut.
Activitățile de Viață Practică au mai multe beneficii la nivelul dezvoltării copiilor:
- ordinea interioară ce se traduce într-o anumită așezare emoțională
- rezolvarea ușoară a problemelor
- obiceiuri bune la lucru
- conștiință socială puternică
- deprinde baza pentru lucrul în celalalte arii, mai complexe
- dragostea pentru mediul înconjurător
- se dezvoltă stima de sine
- încredere în mediul în care se află
- dezvoltarea caracterului și a echilibrului emoțional
“Lucru minunat este că mișcările omului nu sunt fixate și limitate ca cele ale animalelor, și că el poate decide și alege pe care să le învețe. Există animale care au darul cățărării, alergării sau înotului, dar omul nu are asemenea daruri. În schimb, el are doar un singur dar, acela că le poate învață pe toate și le poate face mai bine decât animalele! Însă, o asemenea versalitate depinde de muncă. Îl costă doar efortul exersării, în timpul căreia mușchii ajung să acționeze la unison, deoarece interconexiunile nervoase au un mod conștient de a găși armonia de care este nevoie, pornind de la o inițiativa voluntară.” (Maria Montessori, Mintea absorbantă)
Exercițiile de viață practică reprezintă o “punte de legătură” între grădiniță și casă. Aceste activități dau posibilitatea copiilor ca la grădiniță să facă ceea ce fac cu părinții acasă, cu obiecte pe măsura lor. Datorită acestor activități, copiii au posibilitatea să facă lucruri de adulți, adevărate de care sunt interesați și atrași. Toate activitățile din viața practică reprezintă baza pentru deprinderea abilității de învățare logică de mai târziu și, de asemenea, pentru dezvoltarea voinței, răbdării, concentrării etc. Dr. Montessori consideră că activitățile de viață practică sunt gimnastică, dar nu o simplă gimnastică ci muncă, iar mișcările prin mediul Montessori sunt precum antrenamentul din sala de sport: muncind copiii învață să-și miște corpul întreg prin perfecționarea mișcărilor.
Veronica Andrei, Educator 3-6 ani
