Dincolo de daunele produse corpului și energiei lor atunci când copiii noștri privesc la un ecran (fie el televizor, telefon, tabletă, etc), întrebarea finală care eu cred că trebuie adresată este până la urmă „atunci când privesc fix la un ecran, ce pierd de fapt prin a nu face altă activitate care îi dezvoltă corect la vârsta lor?”
Sigur că timpurile în care trăim, dacă locuim în oraș, nu ne ajută deloc să evităm 100% ecranele măcar la vârsta aceasta de aur a dezvoltării copiilor noștri; dar și aici, se găsesc soluțîi că să îi ajutăm pe cei mici să schimbe concentrarea privirii la anumite intervale de timp. Noi de exemplu am renunțat la cablul TV de cca 2 ani dar am menținut aparatul în sine pentru a ne uita doar la anumite filme sau documentare atunci când decidem noi. Dar avem o regulă: până la finalul vizionării trebuie să bem o anume cantitate de apă și la fiecare aprox. 30 min oprim și facem câteva minute de sport: genoflexiuni, flotări, abdomene sau pasul strengarului pentru cei mai mici. Regulile acestea sunt agreate înainte să apăsăm butonul „ play” 🙂
În continuare puteți să citiți o mică parte dintr-un articol al unui medic pediatru, Susan R. Johnson, 1999. Acolo unde menționează TV, putem extinde lejer termenul la orice tip de ecran.
„Privitul la televizor a fost caracterizat ca o privare senzorială pe mai multe planuri, care poate stopa dezvoltarea creierului copiilor noștri. S-a observat că dimensiunea creierului scade cu 20-30% dacă un copil nu este atins, dacă nimeni nu se joacă sau nu vorbește cu el (Healy 1990). De asemenea, când puii de animale au fost lăsăți într-o zona împrejmuită, de unde doar puteau vedea cum se joacă alte animale, dezvoltarea creierului lor a scăzut proporțional cu timpul petrecut doar privind (Healy 1990). Televiziunea prezintă informații doar pentru două simțuri: auz și vedere.
Pentru a începe, acuitatea vizuală a unui copil și vederea binoculară (tridimensională) nu sunt pe deplin dezvoltate până la vârstă de 4 ani, iar imaginile de la televizor reprezintă doar o imagine bidimensională, nefocalizata (alcătuită din puncte de lumnina), care limitează câmpul vizual la ecranul televizorului. Imaginile de la televizor sunt produse de o rază catodică ce declanșează electroni la fosfor (substanțe fluorescente) pe ecranul televizorului. Particulele de fosfor strălucesc, iar această lumina pulsată produsă artificial se proiectează direct în ochii noștri și dincolo, afectând secrețiile sistemului neuro-endocrin (Mander 1978). Imaginea efectivă produsă de punctele de lumina este difuză și nefocalizata și, astfel, ochii noștri și ai copiilor trebuie să facă eforturi pentru a produce o imagine clară. Televizorul, la fel că orice alt echipament electronic și ca liniile de tensiune, produce unde electromagnetice invizibile. În iunie anul trecut, o comisie convocată de Institutul Național al Științelor de Sănătate a Mediului a decis că sunt suficiente dovezi pentru a consideră că undele invizibile (denumite câmpuri electromagnetice sau EMF) ca fiind posibil cancerigene. Articolul recomandă copiilor să stea la cel puțîn 4 metri de televizor și la 50 cm de ecranul calculatorului (Gross 1999).
Sistemul nostru vizual, ”abilitatea de a căuta, analiza, concentra și identifica ceea ce apare în câmpul vizual” (Buzell 1998) este afectat de privitul la televizor. Aceste abilități vizuale sunt, de asemenea, cele care trebuie să fie dezvoltate pentru a putea citi eficient. Copiii care privesc la televizor, nu își dilată pupilele, nu prezintă aproape nicio mișcare a ochilor (adică se holbează la ecran) și nu prezintă mișcările normale sacadate ale ochilor (mișcare rapidă de la un punct la altul), care sunt esențiale pentru citit. Lipsa mișcării ochilor, atunci când privim la televizor, este o problema pentru că lectura necesită ca ochii să se miște continuu de la stânga la dreapta pe pagină. Slăbirea mușchilor ochilor din cauza neutilizarii afectează negativ abilitatea și efortul necesar pentru lectură. De asemenea, abilitatea noastră de a ne concentra și a fi atenți depinde de acest sistem vizual. Dilatarea pupilelor, urmărirea imaginilor sunt parte din sistemul reticular de activare. SRA este poartă către emisferele dreapta și stânga. Stabilește la ce suntem atenți și este responsabil pentru abilitatea copilului de a se concentra și de a fi atent. SRA nu funcționează corect când copilul privește la televizor. Un sistem al creierului reptilian slab integrat nu poate accesa în mod adecvat creierul superior. De asemenea, schimbarea rapidă a imaginilor de la televizor, care apare la fiecare 5-6 secunde în multe programe și la 2-3 secunde în reclame, nu îi dă creierului superior nici măcar șansa să proceseze imaginea. Se presupune că durează între 5-10 secunde pentru ca neocortexul să se activeze în urma unui stimul (Scheidler 1994). Neocortexul este creierul nostru superior, dar are nevoie de o perioada de procesare mai mare pentru a se implica.
Lecturarea unei cărți, plimbarea în natură sau o conversație cu o altă ființă umană, unde o persoană își rezervă timp pentru a analiza și gândi, sunt mult mai educaționale decât privitul la televizor. Televizorul și jocurile pe calculator înlocuiesc aceste experiențe valoroase ale conversațiilor umane, poveștilor, lecturii, jocurilor (folosirea de imagini interne create de copil și nu a imaginilor externe fixe copiate de la televizor) și explorarea naturii. Privitul la televizor reprezintă o activitate inutilă fizic, fără scop și nefinalizată pentru copil. Spre deosebire de hrănitul până când ne simțim sătui și somnul până nu ne mai simțim obosiți, privitul la televizor nu are nici un scop inclus. Îl face pe copil să dorească mai mult și mai mult fără a fi vreodată mulțumit.” (Buzzell 1988)
Citește întregul articol cu informațîi detaliate: Televizorul și mintea copiilor nostri_Susan R. Johnson
În ce condiții și cât lăsăm copiii să aibă contact cu tehnologia? E realist să interzicem de tot accesul la orice înseamnă ecran? Cum ne justificăm alegerea de a le da acces având în vedere concluziile comune în toate studiile ce cercetează impactul acestora asupra dezvoltării creierului? Decizii dificile pentru noi, părinții.
Va propunem să urmăriți un video în care Dimitri Christakis vorbește despre relația dintre copii și media:
