WHY I AM

Denisa Sanda

Educator Diplomă AMI 1,5-3 ani
Consider că procesul de ghidare a celor mici este o operă și o artă niciodată încheiată, ce necesită multă răbdare, poate chiar talent, efort, dar mai ales dragoste. Însă, la finalul parcurgerii acestui drum, satisfacția supremă a oricărui dascăl este dincolo de cuvinte, în ceea ce relevă relația autentică cu copilul.

Biografie

Încă din timpul adolescenței mi-am dorit să devin psihoterapeut. Am avut întodeauna încredere în potențialul uman și am investit cât de mult am putut în găsirea unor mijloace de a-l stimula. Prin cursurile de specializare și cele postuniversitare, prin lucrul cu copiii în cadrul a două organizații nonguvernamentale, m-am dedicat dobândirii și îmbunătățirii continue a mijloacelor psihologice pentru vindecarea rănilor sufletești, pentru îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur și noi înșine, precum și pentru dezvoltarea propriului potențial. Cunoștințele obținute în urma acestor studii le-am investit și în mine însămi. Exceptând studiul și lucrul cu ceilalți, tot acest parcurs a inclus și mult timp, efort și implicare în analiza mea personală. Întrucât înainte de a le fi alături celorlalți pe drumul cunoașterii lor însăși și întâlnirii cu limite și dureri este absolut necesar să-mi fi parcurs mai întâi propriul drum de acest fel.

Deoarece așa cum știm cu toții, mare parte din tot ce devenim și trăim la vârsta adultă are legătură cu perioada copilăriei, consider a fi o mare oportunitate pentru mine să fiu înconjurată de mulți copii, să le fiu alături și să pot observa schimbările mari care se produc în ritm alert la vârsta lor . Motivația mea intriseca atât pentru această profesie cât și pentru lucrul cu cei mici își are cu siguranță bazele în perioada în care eram de vârsta lor, lucru care îmi da energie și satisfacție atunci când ii am în preajma. De aceea sunt foarte bucuroasă să fac parte din această echipă, unde împărtășim aceleași valori și interese pentru dezvoltarea potențialului maxim al copiilor, într-un mod cât mai plăcut și eficient.

Odată cu venirea pe lume a fetiței mele, dar și cu acumularea experientei in cadrul Grădiniței Echilibria, am decis că este timpul sa fac încă un pas în devenirea mea și am ales să urmez cursul pentru Educator Montessori nivel 0-3 ani susținut de către Nancy Lachner (2018-2019)

Mă bucur să pot combina cunoștințele mele din amblele formări pe care le am pentru a veni cât mai mult în întâmpinarea nevoilor copiilor. Iubesc să lucrez cu copiii. Nu există lucru pe lume care să îmi fie mai drag, care să mă încarce mai mult, sau care să mă facă să mă simt mai confortabil sau care să îmi vină mai natural.. Conștientă de toate acestea, încerc în fiecare zi să ofer tot ce am mai bun în mine în interacțiunea pe care mediul clasei Montessori mi-o permite și care mi se potriveste intru totul.

Educație