WHY I AM

Melania Trandafir

Invățător diplomă AMI 6-12 ani (în curs)
“Conceptul de self-construction reprezintă cheia către un tărâm nelimitat în evoluție. Cine reușește să urmeze această cale se ridică pe nivelul unei existențe autentice.”

Biografie

În vremea în care începeam să fiu conștientă de mine însămi, familia mea m-a învățat că educația este importantă. De când m-am alăturat echipei Școlii Echilibria Montessori Education am înțeles. Educația face diferența în tot ce facem în viața noastră. Dincolo de cunoștințele despre tot ce ne înconjoară pe care copiii le descoperă și le absorb, în metoda Montesorri se află obiceiuri cu logică, sens și valoare, principii sănătoase de inter-relaționare, hrană sănătoasă pentru toate planurile ființei, înțelegerea copilului ca un întreg și cel mai important element, iubire. Iubire pentru cunoaștere și pentru toate planurile de evoluție în care copiii se construiesc și se dezvoltă.

Am învățat în cadrul profilului economic atât în liceu cât și în facultate, absolvind Facultatea de Finanțe și Bănci. În timpul dedicat evoluției personale am parcurs primul modul NLP (Programare Neuro-Linvistică) timp de șapte luni și am obținut acreditare pentru Consilier în Dezvoltare Personală și în Carieră.

Am lucrat în vânzări până într-un moment în care am decis să las deoparte curiozitatea și provocările în acest domeniu și să aleg cel mai frumos și mai ușor drum, urmând ceea ce am observat că fac în mod natural: să imi dedic energia și implicarea copiilor. Curajul și determinarea au venit dintr-o analiză simplă. Am pus în balanță câștigurile celor două opțiuni și așa am ales acest frumos domeniu, pe care cu cât îl descopăr în profunzime, prin prisma cursurilor oferite de Echilibria Montessori Education, cu atât mai fascinant se dezvăluie și mai încântător.

În prezent urmez cursul pentru ghid montesorri 6-12 ani la Institutul Southwest Montessori din Mesa, unde am bucuria de a-i avea traineri, atât fizic cât și online, pe Gaby Lopez și Terry Millie, în zona de Elementary, și pe Sandra Girlato împreună cu Lynn Woodward online pentru Primary.

Educație