Reflexe primare – descriere și efecte (partea 1)

Refelxul Moro apare după primele 9 săptămâni ale fătului în uter și este pe deplin format la naștere, urmând să se inhibe la vârstă de 2-4 luni de viață. Acest reflex este reprezentat de o serie de mișcări rapide făcute ca răspuns la stimuli neașteptați (zgomot mare, lumină puternică, mișcarea corpului bebelușului). Aceste mișcări constau în ridicarea simetrică a brațelor deschise, îndepărtate de corp, urmate de un moment în care copilul stă nemișcat, ca apoi să-și întoarcă brațele lângă corp, într-o poziție adunată. Mișcarea de îndepărtare a brațelor este însoțită de o inhalare bruscă a aerului, expirarea având loc odată cu aducerea brațelor lângă corp. Aproape întotdeauna expirarea aerului este însoțită la bebeluș și de plâns.

Reflexul Moro este de fapt o reacție involuntară în față unei amenințări. Bebelușul nu este capabil încă să identifice senzațiile pe care începe să le simtă ca fiind sau nu o amentintare reală. Trunchiul cerebral emite un răspuns Moro imediat, ca și cum a fost tras în mod automat un semnal de alarmă. Acest răspuns funcționează ca o formă timpurie de reacție sau de evitare și se mai poate declanșa ocazional, mai târziu pe parcursul viețîi, în situațîi de pericol extrem.

În esență, acest reflex trebuie să se inhibe în forma să incipientă, între 2 și 4 luni, pentru a fi înlocuit de reflexul de tresărire, numit reflexul Strauss. Acesta este un reflex mai matur, ce vine că răspuns la schimbările bruște sau la perceperea unui pericol. Copilul ridică brusc umerii și caută cu privirea sursă stimulului care a determinat reflexul de tresărire. În funcție de abilitățile copilului, acesta fie va acordă atenție acelui stimul, fie îl va ignora. Acest răspuns de ignorare reprezintă baza unei abilități deținute de un sistem nervos mult mai matur de a filtra stimulii nedoriți și de a acordă atenție acestora în mod selectiv.

În cazul în care reflexul Moro eșuează în a fi inhibat între primele 2-4 luni de viață, copilul va dobândi un reflex exagerat de tresărire, care poate rezulta într-o hipersensitivitate continuată a unuia sau mai multor canale senzoriale, determinându-l să reacționeze exagerat la anumiți stimuli. Apariția neașteptată a zgomotului, a luminii, o mișcare bruscă, o schimbare a poziției sau o dezechilibrare pot determina producerea reflexului în momente neașteptate și astfel copilul se află într-o permanentă stare de alertă și de conștientizare exagerată. Un astfel de copil poate fi caracterizat în mod paradoxal pe de-o parte, de sensibilitate, simt de observație și imaginație foarte dezvoltate, iar pe de altă parte, de imaturitate, având reacții exagerate. Efectele se pot manifesta în două moduri: fie devine un copil temător care se retrage din diverse situații, căruia îi este greu să socializeze și care nu poate nici să accepte și nici să ofere afecțiune cu ușurință, fie devine un copil hiperactiv, agresiv, care este extrem de ușor de stimulat, care nu poate desluși limbajul nonverbal și care simte nevoia să domine în diferite situații. În oricare din variante, copilul va avea tendința să fie manipulator, încercând să găsească diverse strategii care ii vor conferi o anumită senzație de control asupra propriei reacții emoționale.

Efecte pe termen lung ale neinhibarii reflexului Moro:

• Probleme ale sistemului vestibular precum răul de mișcare, lipsa de echilibru și coordonare, observate mai ales în timpul jocurilor cu mingea.
• Timiditatea fizică
• Probleme de motricitate oculară și de percepție vizuală: de ex. copilul nu poate ignoră elemente vizuale irelevante din câmpul sau vizual,
• Reacții reduse ale pupilei la lumină, fotosensibilitate, dificultate în a distinge scrisul negru pe foaie albă. Copilul obosește cu ușurință la lumina fluorescentă.
• Sensibilitate crescută la atingere, sunet și miros.
• Probleme digestive, cu tendința către o glicemie scăzută.
• Sistem imunitar slăbit, cu predispoziție la astm, alergii și infecțîi.

Posibile simptome psihologice secundare:

• Anxietate irațională – o continuă formă de anxietate care nu pare să aibă legătură cu realitatea.
• Reacția excesivă la stimuli: schimbări de dispoziție, tensiune musculară, dificultate în a accepta critica deoarece acestui tip de copil îi este foarte dificil să se schimbe.
• Cicluri de hiperactivitate urmată de oboseală excesivă.
• Dificultate în a lua decizii.
• Personalitate neconturată, stimă de sine scăzută: nesiguranță/dependență sau/și nevoie de a controla sau de a manipula firul evenimentelor.
• Ieșiri emoționale sau crize de furie declanșate cu ușurință.
• Dificultatea de a adormi și de a avea un somn liniștit.
• Dificultatea de a filtra stimulii străini, cu o atenție fragilă, ușor de distras.

Spre deosebire de alte reflexe restante ce tind să aibă impact asupra unor abilități specifice, reflexul Moro are un efect general asupra profilului emoțional al copilului.

Reflexul Moro este singurul dintre reflexele primare care se conectează într-o formă sau altă cu fiecare dintre simțuri. Fiind cel mai timpuriu reflex primar apărut, acesta reprezintă o piatră de temelie a existenței individului.

2. Reflexul palmar

Reflexul palmar apare după primele 11 săptămâni ale fătului în uter și este pe deplin format la naștere, urmând a fi inhibat la vârstă de 2-3 luni de viață.

Acesta este caracterizat de mișcarea de „prindere”. O ușoară atingere sau presiune în palmă conduce la apropierea că într-o închidere a degetelor. Reflexul de prindere ar trebui să fie extrem de activ în primele 12 săptămâni de viață și transformat până la vârsta de 4-6 luni, astfel încât copilul să poată ține un obiect între degetul mare și cel arătător, într-o prindere de tip „clește”.

De asemenea, există o legătură directă între reflexul palmar și modul de hrănire din primele luni de viață. Reflexul palmar poate fi provocat prin mișcările de supt, această acțiune determinând în timp ca strângerea degetelor să declanșeze mișcări de deschidere a gurii (răspunsul Babkin). Atât gura, cât și mâinile reprezintă mijloace principale de explorare și de exprimare în timpul perioadei neonatale. Activitatea continuată a reflexelor în aceste zone poate avea un efect advers de durată asupra coordonării în motricitatea fină, asupra vorbirii și articulării cuvintelor, în cazul în care aceste reflexe nu sunt inhibate la momentul oportun.

Efectul acestei conexiuni neurologice care leagă mișcarea palmelor de cea a gurii, poate fi adesea observată atunci când copilul începe să învețe să scrie sau să deseneze. Până când aceste abilități nu vor fi pe deplin dobândite, copilul va avea tendința să-și lîngă buzele sau să-și miște gura în diverse moduri. Este acea situație în care adultul îl apostrofează adesea pe copil, spunându-i „că doar nu scrie cu limba!”

Dacă reflexul pălmar se menține, copilul nu poate avansa către etapele ulterioare de eliberare din prindere a mâinii și de mobilitate a degetelor.

Efecte pe termen lung ale neinhibarii reflexului pălmar:

• Deficiențe în dexteritatea manuală. Reflexul palmar va împiedica mișcările independente ale degetului mare și ale celui arătător.
• Absența prinderii tip „clește”, care va afecta modul de tinere a creionului în timpul scrisului.
• Dificultăți de vorbire – legătura continuată dintre mișcarea mâinii și cea a gurii, prin intermediului răspunsului Babkin, va împiedica dezvoltarea controlului independent al mușchiului din partea din față a gurii, fapt ce va afecta articularea cuvintelor.
• Palma va rămâne foarte sensibilă la stimuli tactili.
• Copilul face diverse mișcări cu gură când încearcă să scrie sau să deseneze.

Un reflex pălmar menținut sau restant după vârstă de 4-5 luni de viață va afecta și dexteritatea manuală și activitățile de mânuire. Scrisul de mână va fi influențat negativ, de vreme ce copilul nu va putea să facă o prindere corectă a creionului. Vorbirea poate fi de asemenea afectată deoarece o legătură continuată dintre mișcarea mâinii și cea a gurii va împiedica dezvoltarea controlului independent al mușchiului din partea din față a gurii. Și inabilitatea de a articula clar cuvintele poate reprezenta un alt exemplu de efect negativ al reflexui palmar restant.