Suntem oare gata să putem cuprinde cu ochii minții o lume frumoasă în care cei mai mulți dintre noi să folosim energia și materia primă cu o eficiență crescută?
Ce am face cu produsele pe care nu le-am mai arunca la gunoi? Mai mult, nu le-am arunca la gunoi în mod neconștient, adică resturi aruncate laolalta, fără să facem separare pe categorii care pot fi, sau nu, refolosite și reciclate.
Și încă ceva: ce ar fi dacă am cumpara mai puțin, am consuma mai puțin, am comanda porții mai mici în mod conștient la restaurant sau ne-am servi exact cu cât ar fi normal să mâncăm la o masă cu servire tip bufet?
În secolul XXI nu e nevoie să mai întrebăm nici un om de știință și nici un înțelept pentru a primi acest raspuns. Toate acestea putem spune că au fost cercetate în secolul trecut. Avem instrumentele pentru o astfel de lume mai frumoasă.
Acum cca 20 de ani mă aflam în casa unor prieteni din Oxford și m-am mirat pentru că, atunci când spălau vasele, adunau mai multă apă într-un recipient mai mare unde puneau și detergent. Numai după aceea dădeau drumul la apa curentă pentru a le clati de spumă. La vremea aceea, în ignoranța mea, i-am judecat ca fiind zgârciți. Din dialog am înteles însă că era vorba de economisirea conștientă a apei. Astfel, sământa era plantată în mintea mea. De atunci, continuu, am observat și mi-am însușit astfel de comportamente printr-o serie de întâmplări mai mari sau mai mici, care poate au avut loc mereu în jurul meu, dar anterior nu eram probabil pregătită să le remarc. Am început să visez la contribuția mea în această lume, pe o scară mai largă și cu impact mai mare. Și cum cine caută găsește, lucrurile au decurs ulterior așa cum mi-am propus în viața mea personală și profesională.
Făcând un salt în timp, acum cateva luni mă aflam într-o zonă de junglă a Americii Centrale, într-o comunitate de europeni deconectați de la grid de 17 de ani, comunitate care se auto-susține într-o buna parte. S-au așezat pe un teritoriu complet defrișat, aproape fără urmă de faună și floră. După reimpădurire, de-a lungul anilor, toate acestea s-au restabilit.
Una din legile de baza ale acelei comunități era: conservarea și consumul conștient al apei, hranei, inclusiv al resturilor alimentare, și de orice fel. Aveau 9 tipuri de coșuri de reciclare.
Parte din procesul lor de conștientizare a minunăției resurselor naturii era inspirată de viața animalelor din junglă, animale cu care conviețuiau. Natura este locul cel mai frumos unde poți fi liber, dar unde înveți rapid și cu consecințele de rigoare ceea ce înseamnă să încalci limitele. Știm că întotdeauna libertatea adevarată vine cu limite și responsabilitate. Iar Natura este profesorul nostru cel mai tăcut și riguros în același timp. Dacă ieși de pe potecă, este foarte posibil să calci pe un scorpion, sau chiar un șarpe. Sau, dacă nu inchizi bine ușa la casă, poți avea musafiri precum broasca cu peri mici veninoși. Acolo știi că natura îți impune că ziua este mai sigur să te plimbi și să îți faci treburile, iar noaptea este momentul cand vietățile naturii, adaptate mediului lor de viață, sunt în elementul lor, pentru că se camuflează.
Am învățat de la localnici că acel “urlet” aparent al unei anume specii de maimuțe (howling monkeys) are de-a face, fie cu semnalizarea faptului că sunt bine și în viață, fie cu semnalizarea locului unde se găsește hrana. În prima variantă suratele sunt doar semnalizate și astfel nu mai consumă energie pentru a se căuta una pe alta. În cea de-a doua varianta se semnalizează că acolo este sigur un loc unde găsesc hrană, deci economisesc energia mergând direct la țintă. Au grijă să consume cât mai puțin pentru că dacă este și un an secetos, populația lor se decimează. Lipsa apei duce la împutțnarea hranei. Ele știu că dacă nu au grijă să economisească și nu sunt mereu alerte și vigilente, specia lor dispare. La fel se întâmplă și cu alte creaturi.
Dintre toate cele 4 tipuri de primate superioare (cimpanzeu, gorila, urangutan, om), numai omul este pe cale de înmulțire continuă, pe spatele celorlalate specii. Restul sunt pe cale de dispariție, ceea ce produce un dezechilibru țn ecosistem. De aici și încălzirea globală, care sigur, în final ne lovește și pe noi, oamenii.
Dar în orașe, unde natura este dislocată de beton, asfalt, supermarket și restaurant, cum facem să ne aliniem regulilor nescrise ale vieții? În “cercul nostru strâmt, unde norocul ne petrece”, nu avem șarpe, scorpion, etc. avem cel mult insecte, capușe, șobolani, etc, la care le venim de hac cu cele mai sofisticate chimicale. Și numai pentru că ele dispar, temporar ce-i drept, ne face să uităm și să ignorăm consecințele dezechilibrului din ecosistem.
Mă uit uneori la spațiile imense ale supermarket-urilor cu produse care acum sunt din abundență, dar oare o să fie așa tot timpul și noi o să tot consumăm ceea ce nu avem nevoie și o să tot aruncăm ambalaje laolaltă? Fiind foarte prinși în toate cele urgente de zi cu zi, nu ne ducem întotdeauna cu gândul la groapa de gunoi ale cărei reziduuri ajung în mare parte în mări și oceane.
De aproape 10 ani este natural pentru familia noastră să facem separare de gunoi, să cumpărăm numai cât ne trebuie. Acesta a fost un proces anevoios pentru mine, personal, și chiar dacă am înaintat mult, recunosc că uneori trebuie să mă recentrez pentru a conștientiza unele consecințe. Dar efectul terapeutic al acestor schimbări în viața mea, mă face să continui. Comandăm porții normale sau mici la restaurant, care sunt mai mult decât suficiente dacă mâncăm conștient; cerem restul porției la pachet dacă a rămas ceva. Astfel, creez celor 2 copii ai noștri obiceiul de a nu comanda decât o porție pe care să o împartă (bazat pe istoria altor ieșiri la restaurant unde au vazut că le ramane). Dacă a ramas și luam acasa, regula este ca la următoarea masă, acasă, mănâncă ceea ce am luat împachetat, și de obicei, nu vor. Așa că și-au însușit foarte bine regula și rareori se mai supără că nu își comandă porție mare. Oricum, rolul adultului este să le reamintească de câte ori este nevoie, cu drag și calm, până devin pe deplin conștienți. Sunt suficient de mari acum (7 și 9 ani) ca uneori să întrebe ei singuri chelnerul cât de mare este porția pentru a ști dacă o împart sau comandă porție de copil. Oricât de foame ne-ar fi, comandăm un fel și dacă ne mai este într-adevăr foame, mai comandăm.
Le reamintesc copiilor să aibă grijă de apa, inclusiv când se spală pe dinți. Apa stă oprită când frecăm dinții, consumând numai când e nevoie să îndepărtăm pasta folosită. Și cum știm că cei mici au tendința să dea drumul la maxim, le reamintesc să controleze presiunea apei, de asemenea. La fel se intamplă și la duș.
Când cei mici au mofturi la masă, le mai spun povești adevărate cu copii despre care statisticile vorbesc că zilnic mor de foame sau sete. Mergem și vizităm orfelinate și strângem periodic haine și alte lucruri pe care le dăm. Poate părea prea mult sau stresant la o primă citire, dar în practică, este mult mai simplu și mai frumos. Avem și multe alte preocupări care induc și aduc abundență in viața noastră.
Sigur că mereu schimbarea trebuie făcută la bază, începând de la obiceiurile pe care le creăm copiilor noștri, care să înțeleagă că risipa nu este o soluție.
Dar, deocamdată, modelele copiilor de azi, suntem noi, adulții din prezent, și se impune să ne transformăm pe noi pentru a le transmite copiilor ideea că hrana și lucrurile în general nu sunt menite să fie risipite; prin observare conștientă, zilnică, conform efectului fluturelui, prin alegeri aparent neînsemnate, putem într-adevar contribui unei lumi mai bune. Odată înțeles faptul că suntem cu toții responsabili și depindem unii de alții, a salva resursele devine un mod de viață și este un proces terapeutic pentru oameni.
Ar fi înălțător ca cei mai mulți dintre noi să alegem să fim parte din soluție pentru a nu ramane mereu parte din problemă. Astfel lăsăm cât mai puține urme ale vizitei noastre temporare pe Pământul acesta care este și al generațiilor viitoare.
Maria – Cristina Preda
Mama si Antreprenor Business Constient
Acest articol a fost scris si publicat pentru www.foodcare.ro
