Când copiii mici folosesc materialele de la activitățile artistice spunem de obicei că mâzgălesc (scribble). Cuvântul “scribble” provine din limba Latină și înseamnă a scrie sau a desena cu grabă fără a se îngriji de vizibilitate sau valoare, semne indescifrabile sau fără sens. Majoritatea oamenilor cred acest lucru despre munca celor mici.
Adulții nu dau foarte mare importanță artei în ceea ce privește educația copiilor. Este însă necesar să încurajăm acest proces de auto-învățare de mare importanță pentru copil.
La aproximativ un an și jumătate, un copil poate să folosească un creion și o foaie – spunem că mâzgălește. Aceste mâzgăleli reprezintă o etapă naturală în dezvoltarea umană. Deoarece copilul mâzgălește singur, fără ca cineva să îi fi arătat. Aceasta se numește artă auto-învățată. Copiii nu au nevoie de lecții pentru această activitate, ca și în cazul limbajului, au nevoie doar de material pentru aceste activități artistice la îndemână și le vor utiliza.
Desenul implică mișcare, iar noi știm că un copil la această vârstă are nevoie de mișcare, chiar găsește plăcere în faptul de a se mișca. Acestei mișcări îi aduc imediat plăcerea vizuală, componentă foarte importantă.
Atunci când copilul vede rezultatul acestei activități primește un feedback vizual care încurajează și mai mult desenatul. Tot ceea ce copilul vede și explorează creează legături între emisferele cerebrale, iar ceea ce repetă întărește aceste legături. Partea vizuală este o componentă importantă a acestei conexiuni, acest tip de artă având nevoie de un feedback vizual. O dovadă în acest sens este faptul că și copiii nevăzători încep să deseneze, dar se opresc deoarece nu au feedback, nu beneficiază de acest stimul.
Arta și integrarea creierului
Robert Sylwester, profesor emerit pentru științele educației la Universitatea din Oregon, a făcut studii despre artă, subliniind importanța includerii artei în programa școlară. El spune că sistemele noastre vizuale, auditive și motorii sunt esențiale pentru cunoaștere. Pentru că achizițiile mentale să aibă loc este nevoie de simțuri și experiențe senzoriale. În mediul Montessori copilul are șansa să își rafineze simțurile și poate ajunge la un nivel mai mare de percepție a mediului. Dacă un copil are simțurile mult mai bine dezvoltate, folosește mediul mult mai bine. Maria Montessori numea simțurile ca fiind “exploratorii lumii”.
Potrivit profesorului Sylwester, orice formă de artă ajută la antrenarea simțurilor. Mai mult decât atât, dovezile din științele creierului și din psihologia evoluționistă sugerează că arta împreună cu limbajul și matematica joacă un rol important în dezvoltarea creierului și întreținerea lui, aceasta fiind o componentă esențială.
Sylwester spunea că există oameni care pictează și oameni care vizitează galeriile de artă, oameni care cânta cu vocea sau la vreun instrument, alții doar merg la concert, unii care dansează, se mișcă artistic, iar alții merg la spectacol, unii care fac sport, alții care merg la evenimente sportive. Însă, indiferent dacă ești activ implicat în crearea artei sau doar o apreciezi, în ambele cazuri se activează aceeași parte a creierului. Aceasta înseamnă că nu trebuie neapărat să ai talent artistic pentru a activa această parte a creierului, ci este de ajuns doar să privești și să te bucuri de artă. Arta, ca și muzica, stimulează ambele părți ale creierului, fiind astfel diferită de celelalte activități.
Atunci când copilul începe să mâzgălească și alege unde anume să mâzgălească pe foaia de hârtie, el descoperă de fapt relația dintre desen și spațiu, iar acest lucru se numește colocație.
“Atunci când începe să măzgălească, chiar și în aer, copilul are deja un simț primitiv al relațiilor dintre sol și forme (Analyzing children’s Art, Rhoda Kellogg and Scott O’Dell, pag. 13)
Rhoda Kellogg a evidențiat 20 de tipuri de baza pentru mâzgălituri, acestea aflându-se la baza multor semne care vor fi utilizate mai târziu la scris. Astfel, atunci când copilul mâzgălește, el pregătește și instrumentele pentru scris.
În jurul vârstei de 3 ani, copilul ajunge să izoleze mâzgăliturile, acestea numindu-se acum diagrame. Aceste diagrame sunt semne făcute din diferite linii, fiind în general asemănătoare figurilor geometrice: cruce, cerc, triunghi, dreptunghi, etc. Nu sunt figuri geometrice precise, liniile nu sunt ferme, însă sunt acolo. Acestea arată că acum copilul poate vedea lumea global, în totalitate.
Acum, copilul poate desena multe dintre aceste combinații nenumărate, iar după ce va începe să le izoleze, va începe și să le suprapună.
Reacțiile adulților
Majoritatea adulților încearcă să îi facă pe copii să deseneze într-un mod anume, ei neînțelegând și neapreciind această artă auto-învățată a copiilor. Comentariile noastre trebuie să fie simple: „Bună treabă, ce culori frumoase ai folosit!”
Așadar, dacă un copil sub trei ani ne arată un desen:
- Așteaptă un comentariu din partea noastră
- Facem comentarii simple și oneste
- Nu criticăm, nu evaluăm
- Poate copilul vrea să vorbească despre desen cu noi și să ne explice ce reprezintă, noi doar ascultăm.
Când mâzgăliturile sunt auto-învățate, copiii au o dezvoltare naturală. Dacă copilul este interesat de ceea ce face, va repeta, însă dacă noi îl vom critică și nu îl vom susține, este posibil să se oprească. Făcând comentarii scurte, având un astfel de comportament, permitem copilului să fie satisfăcut și fericit cu ce a realizat. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, este doar pentru că cineva a intervenit.
Denumirea mâzgăliturilor
Dacă cel mic va dori să vorbească despre mâzgăliturile pe care le-a făcut, în oricare moment al procesului natural:
- Lăsăm copilul să le denumească, deoarece îi oferă sentimentul că trebuie să aibă un nume, nu întrebăm ce nume au, doar acceptăm.
- Adultul nu va numi desenele.
Aceste lucruri se întâmplă doar dacă îi lăsăm pe copii să deseneze fără a interveni în niciun mod! Atunci când interferăm cu procesul lor de creație, întrerupem acest flux.
Picasso spunea să nu încercăm niciodată să-i învățăm pe copii să deseneze, ci să învățăm de la ei pentru că fiecare copil este un artist. Întrebarea care se adresează ar fi – cum să rămână artist odată ce “a crescut?” sau “ a fost crescut și direcționat de adulți”. Pablo Picasso a spus: “Mi-a luat 4 ani să pictez ca Rafael, și o viață întreagă că să pictez ca un copil.”
Cristina Pîrău, Educator 0-3 ani
