Suntem din ce în ce mai interesați să investim în atingerea potențialului maxim al copiilor noștri și pentru asta avem nevoie să-i descoperim cu adevărat, pentru a ne putea raporta la fiecare dintre ei într-un mod personalizat, în funcție de nevoile și abilitățile lor individuale. Este important să identificăm corect temperamentul copilului, pentru a evita posibile erori generatoare de frustrări și chiar probleme emoționale, având așteptări opuse modului natural de a fi al copilului.
Conform teoriei celebrului psiholog Jung, structura generală a personalitățîi rezultă din felul în care se focalizează energiile pulsionale ale inconștientului. În cazul direcționării energiei către lumea interioară rezultă tipul de personalitate intro-vert. De cealaltă parte se află tipul extrovert care își direcționează energia spre exterior și de asemenea își ia energia de acolo.
Un introvert este cineva care se simte confortabil și chiar fericit să fie în el însuși. Acesta petrece mai mult timp în mintea lui decât în lumea reală. Îi place să stea în mintea sa, cu gândurile sale, se simte confortabil să fie singur. Unei persoane extroverte îi place să stea mai mult în exteriorul său, îi place să vorbească, este cu adevărat interesată de ceilalți oameni. Nu îi place să stea singură și de asemenea nu-și petrece prea mult timp în mintea să. Prefe-ra să fie într-un continuu contact cu lumea exterioară și este mai degrabă senzorială decât logică și analitică.
Temperamentul este partea înnăscută a personalitățîi noastre, și deci, nu îl putem schimbă, ci doar modela ușor, astfel încât să putem răspunde într-un mod cât mai adaptat cerințelor lumii exterioare, ținând în tot acest timp cont de tendința naturală către introversie sau extroversie. A cere unui copil extrovert să se comporte precum un introvert, sau invers, ar produce tensiune, confuzie, senzația că este neînțeles și forțat să fie altfel decât este de fapt. Toate acestea în timp ar putea crea alte probleme psihologice mai târziu.
Niciunul dintre aceste tipuri temperamentale nu este superior celuilalt. Fiecare dintre ele prezintă avantaje și dezavantaje. Anumite slăbiciuni pot fi transformate în trăsături pozitive. De exemplu, energia scăzută a introvertitului duce la creșterea spiritului de prevedere iar lentoarea acestuia duce la o bună stăpânire de sine.
De asemenea, fiecare dintre noi manifestă atât trăsături de introversie cât și de extroversie, predominând una dintre cele două. Foarte rar întâlnim o persoană ce prezintă doar caracteristicile unuia dintre aceste tipuri. Situația optimă este echilibrul unui temperament ambivert situat la mijlocul distanței între introversie și extroversie. Acest lucru înseamnă să ai avantajele ambelor tipuri temperamentele și să le poți folosi atunci când situația o cere.
Astfel, temperamentul ne influențează modul în care ne comportăm, cum interacționăm cu cei din jur și cum ne incar-cam cu energie. Unui introvertit i se descarcă bateria când socializează și i se încarcă atunci când este singur. Extrovertul își trage energia de la oamenii din jur, din mediul înconjurător, nu-i place să fie singur și mai degrabă tot timpul într-o continuă interacti-une. Aceste caracteristici îi fac pe oameni să-i eticheteze în mod greșit pe copiii introverti că fiind timizi, iar pe cei extroverti că fiind guralivi și gălăgioși. Pentru a evidenția și mai bine aceste tipuri de temperament voi enumeră caracteristicile comportamen-tele specific fiecăruia:
Copilul extrovertit: spontaneitate ; sociabilitate; activitate facilă în gup; adaptabilitate la situații noi; preferința pentru mișcare și emoții puternice; veselie, comunicare facilă; tendința către agresivitate datorată unui control redus al sentimentelor.
Copilul introvertit: fire închisă, rezervată, distanță, introspecție, reflexie; delicatețe afectivă; adaptabilitate redusă; nesociabilitate; sensibilitate față de părerile celorlalți; evita riscurile și emoțiile puter-nice; viață sufletească bogată; autocontrol afectiv și comportamental.
Pentru a dezvolta extroversia unui copil prea introvertit încurajați interacțiunea cu alți copii, mergeți în locuri unde copiii au oportunitatea de a se exprimă liber, implicați-l în activități de echipa care îi fac plăcere (sport, teatru), incurajeati-l să nu rămână tăcut chiar și cu persoanele pe care nu le cunoaște foarte bine.
Cum își poate dezvoltă un extrovertit introversia: implicarea în activități de unul singur, fiind deconectat în special de oameni. Astel poate fi într-un contact mai bun cu el însuși și poate învăța să se simtă confortabil de unul singur.
Timiditatea
Adesea este confundată introversia cu timiditatea. De fapt atât un copil introvertit cât și unul extrovertit pot manifestă timidi-tate. Ce este timiditatea și care este diferența dintre ea și introversie?
Timiditatea este o trăsătură de personalitate căreia îi sunt specifice trăirile anxioase și inhibițiile în situațîi sociale noi. Simp-tomele timidității se manifestă la nivel afectiv, cognitiv și comportamental. De exemplu, atunci când un copil timid este pus să-i vorbescă unui străîn pentru prima dată, va simți frică, tensiune, nervozitate, iar acestea vor fi însoțite de reacții fiziologice precum tremuratul, gura uscată, durerile de stomac sau roșeață (afectiv), se va gândi că nu va face față situației, că nu este capabil să țină discursul sau să facă o impresie bună (cognitiv – gânduri negative referitoare la propria persoană). Rezultatul va fi un discurs cu vocea tremurată sau chiar neexprimarea opiniilor personale (comportamental).
Care sunt cauzele timidității?
- Predispoziție ereditară;
- Preocupări cu privire la modul în care este perceput de ceilalți și la propria performanță;
- Neîncredere în sine;
Diferența dintre un copil introvertit și unul timid este că în timp ce primul se simte confortabil cu modul sau rezervat, liniștit de a se manifestă în anumite context sociale, timidul trăiește un conflict între a interacționa și a evita interacțiunea. Își dorește apropierea și contactul cu ceilalți dar în același timp este speriat de acestea și dorește să le evite.
Cum sprijinim copilul timid?
- Încurajați creșterea încrederii în forțele propri implicându-l în activități cu grad treptat de dificultate, pe care să le poată reali-za;
- Încercați să fiți cât mai prezent în interacțiunea cu el: priviți-l în ochi chiar dacă va evita contactul vizual, nu întrerupeți inte-ractiunea la cel mai mic semnal de retragere al copilului timid dar nici nu îl forțați;
- Încurajați-l să se implice în activități de grup;
- Dați-i de înțeles că situația lui este “normală”, că nu este un dezastru să te bâlbâi, să-ți pierzi ideile sau să te inrosesti și că acest lucru poate fi depășit;
Timiditatea afectează mai mult viața copilului și chiar a celor din jurul lui. De aceea trebuie tratată cu seriozitate, fiind nece-sară dezvoltarea abilităților sociale cât mai devreme, pentru a evita anxietatea socială sau alte probleme de comportament mai târziu.
Articol scris de Popa Denisa, Psihoterapeut Gestalt
Photo credit: AbleStock.com/Getty Images