Geografia – știința care studiază Pamântul ca fiind un cămin al Omului. Geografii sunt interesați de locul în care trăiesc oamenii, animalele și plantele și de asemenea, unde sunt râurile, lacurile, munții, orașele etc. Sunt de asemenea, interesați de modul în care natura și supra-natura relaționează una cu cealalt, pentru că exact asta înseamnă și numele ”Geografia”= Descrierea Pământului.
Oamenii au avut dintotdeauna nevoie de informații geografice și s-au folosit de aceste informații pentru a ști, de exemplu, unde sunt peșterile, unde sunt sursele de apă ș.a.m.d. De asemenea, aveau nevoie să își găsească un loc în care să stea în zona în care erau animale de vânat. Știau cum să găsească locul în care au pus capcanele pentru animale și cunoșteau drumul pe care l-au luat inamicii pe care ii urmăreau. Ușor, ușor, au început să își modifice activitățile zilnice în funcție de vremea de afară și să adune semințe pentru a le planta în sezonul potrivit.
Primele hărți au fost desenate în peșteri sau pe piei de animale cu ajutorul bețelor și culorilor adunate din natură.
În clasa Montessori, subiectele de la geografie sunt abordate din perspectiva educației cosmice (care îl ajută pe copil să vadă modul în care toate lucrurile sunt interconectate)
Abordarea nostră este aceea de a apela la imaginația și mintea rațională, abilități puternice pe care le deține copilul în școala elementară. Maria Montessori ne îndeamnă “să dăm copilului Universul”, de aceea, accentul nu se pune pe date exacte, cifre și denumiri. Nu căutăm doar să stârnim interesul copilului, ci îl îndemnăm să își pună întrebări, să își dorească să exploreze mai mult Universul și modul în care viață s-a adaptat în diferite medii. Dr. Montessori își dorea ca lucrul cu Geografia să inspire în copil un simț al aprecierii pentru Creație, Creator și Om. Iar această apreciere să stârnească în el dorința de a fi și el parte activa a aceastui sistem, să realizeze că este un agent cosmic în această viață. Însă acest simț al aprecierii nu poate fi forțat!
Inspirația pentru dezvoltarea spontană a acestui simt al aprecierii vine prin dezvoltarea conștientizării că noi suntem datori unui număr mare de agenți cosmici, care au făcut viața așa cum o știm noi. Cine sunt acești ‘agenți cosmici’? Atât oamenii cât și animalele și plantele, și chiar lucrurile care nu au viață: pământul (rocile, munții), soarele, apa și aerul.
Universul pe care îl știm noi există datorită:
– Legilor fizice care guvernează acest Univers,
– Compoziției Pământului
– Modul în care Soarele afectează Pământul
– Rolul aerului și al apei
Legea universală este aceea de a crea ordine și de a o menține. Cu timpul, Omul a preluat conducerea Pământului și acesta este acum transformat de el.
Prezentările la Geografie includ o imagine de ansamblu a modului în care Universul a luat ființă, ajutându-l pe copil să ințeleagă legile care sunt respectate de elementele care formează Pământul: munții, apele, aerul îndemnându-l pe copil să afle mai multe despre zonele geografice, formarea ploii, a vântului, a curenților oceanici, a mediilor aride sau să afle care sunt elementele necesare ca omul să poată trăi. Apoi studiem schimbările care au avut loc de-a lungul timpului, relațiile dintre oameni, migrațiile și cauzele care au determinat aceste călătorii ale oamenilor. În urma acestor studii iau naștere prezentări legate de Geografia Economică.
Deci cu ce lucrăm noi mai exact la geografie? Începem în fiecare an cu Marea Lecție: Povestea apariției Universului, care oferă copiilor o imagine de ansamblu asupra modului în care Universul a luat ființă și legile pe care fiecare element le urmează, chiar și în ziua de azi. Apoi studiem cele 3 stări de agregare, capitol presărat cu multe experimente atractive și ușor de înțeles ca mai apoi să studiem Planetele, rolul Soarelui, mișcările Pământului – rotație și revoluție și care sunt consecințele determinate de aceste mișcări.
După cum observați, oferim întâi generalul, ajutându-ne de exemple, experimente, povești și planșe, pentru a stârni interesul copilului și a oferi o imagine de ansamblu.
Studiul nostru continuă apoi cu Rolul aerului (formarea vântului), Rolul apei (circuitul apei în natură), Elemente care formează Pământul (continente, țări, oceane, insule, etc). În paralel cu acestea, putem preda noțiuni de economie: care este rolul brutarului, al fermierului etc, cum avem nevoie unii de alții și cum ne-am specializat în diferite domenii de activitate, cum au apărut banii, ce principii stau la baza unei societăți ș.a.m.d.
Alte subiecte care prezintă interes pentru copii sunt: steagurile țărilor, capitalele, energie alternativă, formarea peșterilor și lista poate continua.
Ne dorim că elevii să realizeze că toate: plantele, animalele, omul și mediul înconjurător, sunt de fapt parte dintr-un întreg. Fiecăruia i s-a dat un set de reguli, legi pe care să le urmeze, fiecare face ceea ce i-a fost dat să facă și în același timp, mențin echilibrul Universului. Prezentându-le Lumea în felul acesta, copiii vor înțelege modul în care aceasta funcționează și cum și ei sunt parte din acest sistem.
“Scopul nostru nu este acela de a-l face pe copil să înțeleagă și cu atât mai puțin de a-l forța să memorize lucruri, ci să apelăm la imaginația lui și să îi entuziasmăm sufletul”