Dezvoltarea și educația Montessori explicate părinților 

Cei mai mulți dintre noi reprezentăm produsul educației tradiționale. Prin înscrierea copiilor într-o școală Montessori, experimentăm o schimbare semnificativă față de ceea ce ne este nouă cunoscut, familiar și confortabil. Dorim să vă prezentăm câteva elemente specifice pedagogiei Montessori ce diferă considerabil de metoda tradițională de a-i educa pe copii. Este în interesul copiilor să se realizeze o colaborare strânsa între părinți și instituția de învățământ, colaborare în care să existe o filozofie comună, o psihologie și o metodă practică asemenea. Școala noastră diferă cu mult de învățământul tradițional în ceea ce privește abordarea dezvoltării disciplinare și academice, cu ieșiri în aer liber sau tabere etc. 

Curriculum pentru nivelul elementar Acest nou nivel este perioada marilor idei și a viziunilor mărețe, este o vârsta a inspirației și a idealurilor înalte, vremea orizonturilor cât mai largi. Noi folosim prilejul acestor perioade vaste în evoluția lor pentru a le trezi interesul pentru istorie și știință. Începem să studiem protozoarele, dinozaurii și omul; studiem sistemele corpului uman și celula umană individuală. Comparăm celula în locul sau într-un sistem și în organism, cu celula care este un protozoar, un organism cu o singură celulă. Studiem atomii și cum pot forma aceștia molecule, deoarece unii se atrag, iar alții se resping. Observăm cum acest fapt prilejuiește formarea șabloanelor predictibile. Analizăm cele trei stări ale materiei și cum fiecare element al tabelului atomic poate trece prin cele trei stări de agregare în funcție de temperatură, fiecare la nivelul sau.

Este posibil să percepeți unele elemente ale programei noastre ca fiind mai greu de acceptat, elemente care în Montessori sunt considerate a fi absolut necesare. Așa cum în învățământul tradițional, părinții nu pot solicita ca un copil să fie scutit de participarea la examene, de rezolvarea temei sau de a primi note, nici în școala noastră copiii nu pot fi împiedicați să învețe despre evoluție, să studieze religiile lumii sau să participe la ieșirile în aer liber și să meargă în tabere. Acestea, alături de alte elemente și programe, reprezintă baza în educația Montessori în cadrul școlii noastre.

Studiem rasa umană de-a lungul erelor, cum a trăit și cum a gândit. Aflăm informații despre omul preistoric, apoi despre egipteni, greci și Evul Mediu. Studiem lumea de azi, cu toate oportunitătile sale pentru a servi planetei și dreptății sociale. Marcăm cu bucurie momentul nostru în istorie, în care putem trăi, gândi, acționa și putem învinge. Observăm că în istorie întotdeauna au existat perioade tragice, însă viața a ieșit invingătoare mereu.

Analizăm oamenii din întreaga lume și de-a lungul istoriei, observând cum aceleași nevoi umane de baza sunt împlinite în diferite moduri, în diferite perioade și locuri pe glob. Realizăm unitatea rasei umane și începem să risipim iluzia că ar exista într-adevar o separare. Analizăm limbajul și numerele și incercăm să ne imaginăm viața înainte de aceste miracole. Observăm diferitele feluri de cuvinte: nume de lucruri, de acțiuni și de trăsături.

Ascultăm limbajul și ii observăm șabloanele, observăm și aplicăm regulile. Apoi încălcăm regulile și depăsim șabloanele pentru a crea poezie. Facem cunoștință cu magia numerelor și ne jucăm cu ele. Acestea ne dezvaluie o disciplină pe care o respectăm cu bucurie. Respectarea regulilor numerelor ne recompensează cu intrarea în domeniul lor, o lume fascinantă și nesfârșită. Astfel, devenim exploratori curajoși. Ne minunăm apoi de relația dintre electronii ce se deplasează în viteză în jurul nucleului unui atom și rămânem uimiți de planetele ce se rotesc în jurul Soarelui. Apoi cu inima plină de bucurie pictăm sau creăm poeme pe foaie. Dansam și jucăm teatru sau recităm din toata inima. Ne implicăm serios și ne construim relațiile. Poate dura ani de zile.

Însă toate acestea sunt foarte necunoscute și obositoare la început. Noii copii sunt atât de firavi și de mici, iar clasa elementara este atât de dinamică și viguroasă. „Orice este vechi redevine nou.” Toate materiale vechi de la clasa primară sunt folosite acum în feluri diferite și la un cu totul alt nivel. Depunem efort și ne depășim limitele pentru a face lucruri care păreau imposibile înainte. Fiecare copil este determinat să depună eforturi pe drumul spre reușită. Este un lucru plin de entuziasm, însă cateodata pare înfricoșător și obositor. În scurt timp însă, va apărea și distracția.

Copiii și învățătorii

Copiilor de asemenea, le place să aibă stabilite standarde foarte înalte. Însă aceștia pot fi nemulțumiți în proces, doar pentru a împărtăși efortul pe care îl depun. Ei își doresc doar interes și admirație. Învățătorii ajung să-i cunoască pe copii foarte bine și să se ocupe de fiecare în mod individual. Copilul poate părea foarte diferit acasă, față de cum este la școală. Ne dorim să avem sprijinul dvs. în munca noastră pentru copii. Lucrurile funcționează mult mai bine dacă lucrăm într-o colaborare veritabilă. Această colaborare îi va oferi copilului o bază sigură de la care să pornească spre scopuri cât mai înalte.