Există numeroase studii realizate cu ajutorul encefalogramelor electrice EEG care arată că muzică influențează amplitudinea și frecvența undelor cerebrale, respirația și rezistența electrică a pielii; face ca pupilele să se dilate iar anumite tipuri de muzică pot crește tensiunea și pulsul – de exemplu muzica disco, însă muzica clasică, mai ales cea barocă, duce la relaxare, ajutând pulsul și tensiunea să se relaxeze pe ritmul muzicii; scăzând tensiunea, se îmbunătățesc abilitățile de învățare – corpul devine relaxat și alert, iar acest lucru ajută mintea să se concentreze mai bine.
 
Deci, muzica poate schimba undele cerebrale, controlând felul în care neuronii comunica între ei. Un lucru interesant de semnalat este acela că muzică lui Mozart și cea barocă au un tipar de aproximativ 60 de bătăi/minut, ca și pulsul nostru, de aceea reușesc să inducă o stare de relaxare atât de bine.
 
Felul în care muzica afectează memoria este demn de reținut. Muzica lui Mozart și cea barocă, cu tiparul de 60 de bătăi pe minut, activează ambele părți ale creierului. Acțiunea simultană asupra celor două emisfere maximizează procesul de învățare și de reținere a informațiilor. Informația studiată activează emisfera stânga a creierului în timp ce muzica activează emisfera dreaptă. Activitățile care implică ambele părți ale creierului în același timp, cum ar fi cântatul la un instrument sau cântatul cu vocea ajută creierul în activitatea de procesare a informațiilor.
 
Studiile arată că cei mici erau mai concentrați atunci când ascultau muzică barocă, iar memoria lor s-a îmbunătățit cu 26% – însă efectul este temporar, atunci când asculți sau imediat după.
 
Atunci când învățăm un cântec într-o limba străină, ne aducem aminte mai degrabă cântecul decât frazele, încă o dovadă a faptului că muzica stimulează ambele emisfere. Un psiholog bulgar renumit, dr. George Lozanov, a pus bazele unei metode de învățare a limbilor străine într-un timp foarte scurt, utilizând muzică barocă.
 
Muzica ne pune creierul în unde alfa. În general, undele beta sunt cele care apar atunci când creierul este ocupat, încercând să găsească soluția la o anumită problemă. Dacă rămânem în undele beta pentru o perioadă mai mare, creierul va fi suprastimulat. Putem spune că este de preferat ca locul în care să ne aflăm să fie cel dominat de unde alfa, cu incursiuni în locul cu unde beta din când în când.
 
Undele alfa ne ajută să ne coordonăm din punct de vedere mental, iar aceste unde alfa pot fi mai înalte sau mai joase. Alfa este o stare de relaxare, mai des se întâlnesc undele alfa înalte. Putem învăța mult mai bine atunci când ne aflăm într-o stare de relaxare, aceasta este cea mai folosită frecvență a creierului pentru strângerea și utilizarea informațiilor. De fapt, ceea ce face muzică este că aduce creierul la undele potrivite pentru a facilita procesul de învățare.
 
Platon spunea că “Muzica este o lege morală, dă suflet Universului, dă aripi minții, zbor imaginației, un farmec tristeții, veselie și viață tuturor lucrurilor. Este esența ordinii și duce la tot ce este bun și drept și frumos.”
 
Andra Cimpean, Educator 0-3 ani